Simion Barnutiu (nascut 21 iulie/2 august 1808, comuna Bocşa, judetul Sălaj - decedat 16/28 mai 1864, Valea Almaşului, comuna Treznea, judetul Sălaj). Jurist şi profesor; luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. Născut în familia unui învăţător, urmează cursurile liceului călugărilor piarişti din Cărei (1820-1825), apoi cursuri de filozofie (1825-1826) şi teologie (1826-1829) la Blaj.
Ca urmare a recunoaşterii calităţilor sale, după absolvire este numit arhivar al Seminarului Teologic din Blaj, iar din toamna anului 1830 devine prefect de studii şi secretar în aceeaşi instituţie. Ulterior primeşte Catedra de istorie universală şi filozofie (1831-1834); promovat în
funcţia de notar consistorial (1834-1839), are datoria de a-l însoţi pe episcop în toate vizitele sale canonice din Transilvania. Barnutiu preda cursul de drept natural în limba română, iar explicaţiile la filozofie le dădea în limbile latină şi română, ceea ce nemulţumea conducerea şcolii din Blaj.
In 1845 este destituit din cauza protestului faţă de înlocuirea unui student care, în cadrul unui ritual, trebuia să spele picioarele episcopului. Pleacă din Blaj şi se înscrie la Academia săsească de Drept din Sibiu (1846), unde rămâne până la izbucnirea Revoluţiei de la 1848. A fost unul dintre cei care au pregătit revoluţia transilvană, lansând o proclamaţie (25 martie 1848) în care cerea recunoaşterea limbii române şi desfiinţarea iobăgiei, mai târziu propunând ca adunarea românilor să se ţină la Blaj. A participat la prima Adunare de la Blaj (aprilie 1848), îndemnând poporul, în discursul său, la linişte şi disciplină şi chemându-l la următoarea adunare. A rostit unul dintre cele mai importante discursuri la a doua Adunare de la Blaj (3-5 mai 1848), arătând, printre altele, ca „libertatea oricărui popor e bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă".
A propus proiectul de program Petiţia Naţională, care a fost aprobat, iar Adunarea de la Blaj l-a ales vicepreşedinte alături George Bariţiu şi vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român cu sediul la Sibiu. După a treia Adunare de la Blaj (3/15-16/28 septembrie 1848) este ales preşedinte al Comitetului de Pacificare.
După înfrângerea Revoluţiei pleacă în Ţara Românească, apoi la Viena (septembrie 1849), continuându-şi studiile juridice, dar susţinând şi cauza românească prin petiţii şi memorii adresate autorităţilor imperiale. Această activitate îi atrage exmatricularea, fiind nevoit să plece pentru a-şi putea continua studiile la Universitatea din Pavia (octombrie 1852). Confruntându-se cu mari lipsuri materiale, a fost ajutat să-şi continue studiile de Avram Iancu, Simion Balint, Alexandru Papiu Ilarian.
La vârsta de 46 de ani (6 iunie 1854) devenea doctor în drept al Universităţii din Pavia. După încheierea studiilor va răspunde invitaţiei lui August Treboniu Laurian, inspector general al şcolilor din Moldova, acceptând funcţia de profesor la Academia Mihăileană din Iaşi (1855-1860), unde va preda logica. Predă şi la Universitatea din Iaşi (1860-1864), la Facultatea de Drept şi Litere.
Propus pentru a fi primul rector al Universităţii din Iaşi, a fost respins pe motiv că este din Transilvania şi nu are aceleaşi drepturi cu cei din Moldova. Calităţile sale de profesor au fost foarte bine surprinse de Gheorghe Panu: „Lucrul însă extraordinar este că Simion Bărnuţiu avea o influenţă atât de irezistibilă asupra studenţilor şi elevilor încât îi hipnotizase, le inoculase în cap fanatismul ideilor lui; vorbeau ca dânsul, se îmbrăcau ca dânsul, mergeau ca dânsul, nici nu mai încape îndoială că gândeau ca dânsul". A fost înmormântat la Bocşa Română, unde prin contribuţie publică i s-a ridicat un monument (1878). Cele mai importante lucrări ale sale au fost: Discursul (1852), Dreptul public al românilor (1867), Dreptul natural public (1870), P şihologia empirică şi Logica (1871).
Nicolae Iorga scria despre el astfel: „Cine nu ştie vestita lui cuvântare către adevăratul popor, către miile de săteni doritori de a-şi afla vestea mântuirii din robie şi nedreptate - cuvântare ţinută în Câmpul cel nou al Libertăţii, la 3 mai 1848? Peste câţiva ani Bărnuţ predica la Iaşi, în lecţii de drept, crezul naţional românesc, scoţând din teoriile sale, răbdător dezvoltate, încheierea că suntem un neam şi trebuie să clădim toate ale noastre pe conştiinţa acestei fiinţi deosebite, fireşti şi legitime a neamului nostru".
irrelevant
broken