Mircea cel Batran s-a nascut in anul 1355 si a decedat pe 31 ianuarie 1418 la Târgovişte. El a fost Domn al Ţării Româneşti in perioada 23 septembrie 1386-31 ianuarie 1418.
Despre viata sa:
Ocupă tronul după 23 septembrie 1386, succedându-i fratelui său, Dan I, căzut în luptele cu ţarul bulgar Ivan Sişman de la Târnovo. Există şi unele opinii, dificil de probat însă, conform cărora Dan I ar fi fost victima unui complot inspirat chiar de Mircea cel Batran.
Pe plan intern, Mircea cel Batran s-a preocupat de întărirea puterii centrale, desăvârÅŸirea ÅŸi consolidarea instituÅ£iilor statului, organizarea sa fiscală ÅŸi administrativă ÅŸi dezvoltarea economică, sprijinind exploatarea bogÄ
ƒÅ£iilor naturale de care dispunea Å¢ara Românească. A susÅ£inut comerÅ£ul care aducea importante venituri visteriei, acordând privilegii negustorilor polonezi din Liov (1403 sau 1404 ÅŸi 1409) ÅŸi celor saÅŸi din BraÅŸov (1413).
Pe plan extern, moştenirea unor relaţii tensionate cu Ungaria l-a determinat să se apropie de domnii Moldovei, Petru II Muşat şi Roman I. Cu concursul primului, stabileşte relaţii cu regele Poloniei, Vladislav I Jagello, cu care încheie un tratat de alianţă la Radom (10 decembrie 1389), reînnoit apoi la Lublin (20 ianuarie 1390), îndreptat împotriva regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
In 1388-1389, în împrejurări rămase obscure, el intră şi în posesiunea feudelor ardelene Amlaş, Făgăraş şi Banatul Severinului. Concomitent, se angajează în lupta antiotomană. In 1388-1389 intervine în Dobrogea, atât împotriva lui Ivanco, căruia îi smulge câteva cetăţi de pe malul Dunării, cât şi împotriva turcilor, care ocupaseră o parte a teritoriului dintre Dunăre şi Mare, alipind aceste regiuni Ţării Româneşti. Se pare că o oaste munteană a participat alături de sârbi şi bosniaci la lupta de la Kossovopolje (15 iunie 1389). In replică, în 1391, o oaste otomană condusă de Firuz-bey devastează o parte a Ţării Româneşti. Noi ciocniri cu turcii au loc în 1393 pentru cetăţile Nicopole şi Silistra.
In acelaşi an, Mircea cel Batran întreprinde o expediţie până la Karinovaşi, în Sudul Munţilor Balcani. în septembrie 1394, o oaste turcească sub comanda lui Baiazid I, întărită cu contingentele vasalilor sârbi ai sultanului, pătrunde în Ţara Românească. Mircea cel Batran, inferior numeric, adoptă tactica luptelor de hărţuială, slăbind oastea otomană. Lupta decişivă se dă pe Argeş, la "Rovine", şi se încheie cu victoria domnului muntean (10 octombrie 1394), care l-a silit pe sultan să se retragă. "Şi fu război mare, câtu se întuneca de nu se vedea văzduhul de mulţimea săgetelor, şi mai pierdu Baiazit oastea lui cu totul, iar paşii şi voevozii periră toţi [...]. Aşa de se vărsa sânge mult, cât era văile crunte, deci se spăre Baiazit şi fugi de trecu Dunărea", consemnează cronicarul bizantin Mihail Moxa. Pericolul otoman a contribuit la normalizarea relaţiilor cu Ungaria.
La 7 martie 1395, la Braşov, Mircea cel Batran încheie un tratat de alianţă antiotomană cu Sigismund de Luxemburg. O nouă confruntare munteano-otomană are loc la 17 mai 1395, lângă Craiova. Unii istorici o consideră ca fiind bătălia de la "Rovine", datorită contopirii de către izvoare, sub o denumire generică, a două bătălii desfăşurate la scurt timp una de alta. Abandonat de o parte a boierimii, care s-a raliat pretendentului Vlad (Vlad I "Uzurpatorul"), Mircea cel Batran este înfrânt, pierzând domnia.
In vara anului 1396, chiar dacă a eşuat în tentativa de a-şi recupera tronul cu ajutorul lui Stibor de Stiboricz, voievodul Transilvaniei, Mircea cel Batran îşi consolidează poziţiile în ţară, putând participa cu o oaste la cruciada antiotomană, încheiată pentru oastea creştină cu dezastrul de la Nicopole (25 septembrie 1396).
La sfârşitul aceluiaşi an sau la începutul lui 1397 reuşeşte însă, cu ajutorul lui Stibor, să-l elimine pe Vlad I. In 1397 şi 1400 sunt anihilate alte atacuri otomane asupra Ţării Româneşti. In 1400 intervine în Moldova, unde îl impune la tron pe Alexandru cel Bun, atrăgând statul românesc est-carpatic în sfera sa de influenţă. Capturarea lui Baiazid I la Ankara (20 iulie 1402) de către Timur Lenk şi moartea sa în captivitate (1403) au generat anarhie în Imperiul Otoman, fapt care îi permite lui Mircea cel Batran să-şi restabilească poziţiile în Dobrogea (1404). Deceniul 1403-1413 este cel mai fructuos din punctul de vedere al realizărilor externe, Ţara Românească jucând un rol de anvergură pe arena politică a Sud-Estul european. In 1403, Mircea cel Batran reînnoieşte alianţa cu polonia, iar la sfârşitul anului 1406, pe cea antiotomană cu Sigismund de Luxemburg.
In 1411, cu sprijinul său, Musa, unul dintre fiii lui Baiazid I, a ocupat tronul Imperiului Otoman. Foarte probabil, conform înţelegerii anterioare de a-i asigura protectorului său român "venituri în Europa şi ţară nu puţină", Musa i-a cedat lui Mircea o serie de teritorii otomane situate în vecinătatea sudică a Dobrogei şi de pe litoralul Mării Negre, probabil zona Caliacrăi, menţionată sub stăpânirea domnului muntean abia în 1412. Numai aşa se explică introducerea în titlul domnesc a formulei "domn al mai multor cetăţi turceşti", foloşită de Mircea cel Batran într-o scrisoare din 10 august 1415 către regele Poloniei, Vladislav I Jagello.
Ţara Românească atinge acum întinderea sa teritorială maximă. La o dată cuprinsă între 1408 şi 1412, în condiţii rămase necunoscute, Chilia intră sub stăpânirea domnului Moldovei, Alexandru cel Bun, fapt ce pare să fi generat o agravare a raporturilor dintre cei doi domni, situaţie reflectată în cronica otomană a lui Halil (secolul XV) care scrie că "Mircea şi domnul Moldovei erau între ei cum sunt câinele cu pisica", sau, conform proverbului turcesc din textul cronicii sale, "cum sunt colţii de câine pe piele de porc".
In 1413, Musa a fost însă înfrânt şi ucis de fratele său Mahomed I, care a restabilit unitatea imperiului. In 1415, Mahorned atacă Ţara Românească, obligându-l pe Mircea să-i plătească tribut. Curând, acesta sprijină noi pretendenţi împotriva sultanului: pe Mustafa (1416) şi Bedr-ed-Din (1417). Ambii au fost însă înfrânţi de Mahomed, care întreprinde o nouă campanie împotriva lui Mircea cel Batran, ocupând Dobrogea şi Silistra şi silindu-l din nou pe domnul muntean să ceară pace şi să plătească tribut 3 000 de galbeni (1417). Mircea cel Batran se afirmă totodată şi ca sprijinitor al culturii. Susţine activitatea călugărului Nicodim de la Tismana, este ctitorul mănăstirilor Cozia (1388), Cotmeana (1388-1389), Snagov (circa 1408) etc. Sprijină material şi financiar alte lăcaşuri de cult din ţară sau de la Muntele Athos.
Mircea cel Batran a fost căsătorit cu doamna Mara, de origine maghiară sau sârbă, cu care a avut un fiu, pe Mihail I, asociat la tron din 1409 şi urmaşul său. Din afara căsătoriei a avut alţi fii nelegitimi, căci, relatează cronicarul bizantin Laonikos Chalkokondylas, "acest Mircea având relaţii nu de puţine ori cu ţiitoare, a avut de pe urma aceasta nu puţini băieţi din flori prin Dacia", iar un contemporan, Dukas, consemna, la rândul său, că Mircea "avea mulţi copii din flori, trăind în desfrâu".
Intre aceştia se numără Radu II Prasnaglava, Alexandru Aldea şi Vlad Dracul, care toţi au domnit în Ţara Românească. Mircea cel Batran a încetat din viaţă la 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat în ctitoria sa de la Cozia. După moartea lui, Ţara Românească cunoaşte o lungă Perioadă de anarhie politică. Dincolo de luminile şi umbrele caracterului său, Mircea cel Batran rămâne o personalitate de excepţie a Evului Mediu românesc, iar domnia sa poate fi considerată ca fiind cea mai glorioasă din istoria Ţării Româneşti. In timpul său, statul muntean a cunoscut cea mai mare afirmare internaţională şi maxima sa întindere teritorială.
Titlul domnesc din 1406 reflectă întru totul aceste realităţi: "Eu cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Mircea mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domn al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului".
Mircea cel Batran Liste
irrelevant
broken