Avram Iancu s-a nascut in anul 1824 in Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba si s-a stins din viata pe 10 septembrie 1872 in comuna Baia de Criş, judetul Hunedoara. El afost avocat, prefect de legiune, conducător al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania.
Despre viata sa:
Născut într-o familie de moţi mai înstăriţi, urmează Liceul piariştilor din Cluj, studiind "umanităţile" (1841) şi filozofia (1842-1844). In acelaşi oraş urmează Facultatea de Drept (1844-1846), iar după absolvire devine cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanţa Supremă) din Târgu-Mureş, în 1848 promovând examenul de avocat. Numele său se confundă cu Revoluţia de la 1848, pe care a condus-o. A fost print
re cei care au pregătit prima Adunare de la Blaj in aprilie 1848, la care a venit însoţit de 2 000 de moţi, după care a cutreierat satele ca să convingă poporul de necesitatea unei mişcări pentru a-şi cere drepturile. La a doua Adunare de la Blaj (3-5 mai 1848) a venit împreună cu 10 000 de moţi şi a fost ales membru în Comitetul Naţional Român.
Nemulţumit de proclamarea anexării Transilvaniei la Ungaria de către Dieta din Cluj (29 mai 1848), ca şi de masacrul asupra românilor de la Mihalţ, decide trecerea la rezistenţă militară, organizând o armată între Arieşul Mare şi Arieşul Mic (iunie 1848). Ajuns la a treia Adunare de la Blaj (3/15-16/28 septembrie 1848), rosteşte un scurt discurs, arătând: "Pretenţiile noastre sunt sfinte, pe cât de sfântă e dreptatea. Noi suntem gata a le apăra cu orice preţ." Ulterior, va explica motivele ridicării la luptă: "Să credeţi, domnilor, că răscularea noastră nu s-a întâmplat prin amăgirea Austriei, ci pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii, tiraniile şi barbariile conservatorilor şi aristocraţilor maghiari din Transilvania, pe care poporul în această epocă nu le-a mai putut suferi".
Comandant al Legiunii Aurăria Gemina, cu sediul la Câmpeni, s-a ocupat de coordonarea tuturor acţiunilor militare din zona Apusenilor, aprovizionând trupele cu hrană, arme şi muniţie, în condiţii foarte grele. Fiind foarte iubit de românii pe care îi conducea, aceştia l-au supranumit "crai al munţilor". La sfârşitul lunii martie 1849, moţii erau înconjuraţi de trupele maghiare, iar în aprilie s-a întâlnit cu deputatul loan Dragoş, trimis de Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei maghiare, pentru o înţelegere cu maghiarii, dar nu s-a ajuns la un rezultat pozitiv. De asemenea, s-a întâlnit cu Nicolae Bălcescu (august 1849), care a încercat şi el o înţelegere între cele două revoluţii, maghiară şi română. Poziţia lui a fost că românii vor fi neutri în confruntarea ungurilor cu trupele ruso-austriece. După înfrângerea Revoluţiei, a susţinut cauza românilor, făcând parte din delegaţiile care au înmânat memorii împăratului de la Viena (februarie şi august 1850), dar fără a se obţine ceva. Audienţa de care se bucura în rândul românilor fiind incomodă pentru autorităţile austriece, acestea îl arestează la un târg de ţară din Hălmagiu (15 decembrie 1849), însă este eliberat imediat în urma presiunii populare. Pentru vitejia sa a fost decorat de ţarul Rusiei cu ordinul Sf. Ana clasa a II-a, şi de împăratul Francisc Iosif, pe care însă îl refuză declarând: "Să se decoreze mai întâi naţiunea cu împlinirea promişiunilor."
Alungat din Viena (februarie 1851), din cauza atitudinii sale demne şi permanent răzvrătite, este arestat din nou (17 august 1852), expediat la Alba Iulia, apoi la Sibiu, judecat şi achitat. In iulie 1852, deşi a pregătit vizita împăratului la Câmpeni, a evitat să se întâlnească cu acesta, motivul rămânând necunoscut. Dezamăgit de faptul că eforturile sale nu au avut ca rezultat acordarea de drepturi pentru români, se retrage la Vidra de Sus, fiind cu mintea rătăcită şi începând să bea pentru că, îi mărturisea lui Axente Sever, "numai aşa pot înăbuşi durerea şi amărăciunea din mine". Intrebat de oameni despre acţiunile sale din timpul Revoluţiei, el le răspundea: "Eu nu-s Iancu. Eu sunt umbra lui Iancu, Iancu e mort".
In ultimii ani ai vieţii a cutreierat prin Munţii Apuseni îmbrăcat în zdrenţe şi cântând din fluier. A murit la Baia de Criş în casa brutarului Ioan Stupină, asupra sa găsindu-se o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi un memoriu către împărat. Se stingea în acest mod trist un simbol al luptei românilor din Transilvania.
Inmormântarea sa a avut loc la Tebea pe 13 septembrie 1872, sub gorunul lui Horea, în prezenţa unei mari mulţimi de ţărani şi foşti tovarăşi de luptă, slujba religioasă fiind oficiată de 38 de preoţi, printre care şi protopopul Simion Balint, fostul prefect care luptase alături de el.
Istoricul Silviu Dragomir surprinde cel mai bine personalitatea lui Avram Iancu: "... istoria critică nu poate decât să confirme voinţa sa neînfrântă de a izbândi drepturile naţiunii şi dragostea neţărmurită faţă de poporul din munţii cei mai săraci ai Transilvaniei. A fost reprezentantul cel mai de seamă al Revoluţiei române transilvănene şi un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuţi le-a făcut să strălucească peste veacuri ca o pildă vie urmaşilor iubitori de patrie şi ca izvor luminos de mândrie naţională."
Avram Iancu Liste
irrelevant
broken