Simion Mehedinti s-a nascut pe 19 octombrie 1869 in comuna Soveja, judetul Vrancea si a decedat pe 14 decembrie 1962 la Bucureşti. El a fost geograf, profesor, filozof şi academician, creatorul şi organizatorul învăţământului geografic modern din România.

Despre viata sa:

Se naşte într-o familie înstărită, fiind al II-lea copil al lui Neculai Mehedinti, dascăl de biserică, şi al Voicăi. Studii liceale la Roman, Focşani şi Bucureşti. După moartea tatălui dificultăţile materiale îl fac să renunţe la dorinţa de a studia matematica şi să opteze pentru geografie, unde putea profita de o bursă a Societăţii de Geografie.

Timp de 7 ani (1893-1899), frecventează cursurile unor universităţi din Franţa şi Germania. Obţine doctoratul magna cum laude la Universitatea din Leipzig (1899). Numit profesor de geografie la Facultatea de Litere şi Filozofie (1900), publică în acelaşi an două lucrări ce-l consacră în lumea ştiinţei româneşti: Eterogenitatea celor patru sfere şi Problemele geografiei contemporane ca ştiinţă.

Din 1901 începe publicarea "excelentelor sale manuale şcolare", cum le califica "Buletinul" Societăţii Geografice. Organizează la Iaşi, împreună cu Hortensia Buzoianu, şi ea o cunoscută autoare de manuale şcolare, primul congres al profesorilor de geografie (1904), manifestare ce se va relua sub preşedinţia sa până în 1937. Lărgindu-şi preocupările, conduce, în calitate de director, revista "Convorbiri literare" (1907-1920). Este numit director al Anuarului de geografie şi antropologie" de la Facultatea de Geografie a Univerşităţii din Bucureşti (1909-1910), iar Societatea de Geografie îi încredinţează redactarea "Buletinului" său. îl preocupă precizarea obiectului geografiei, locul ei în şistemul ştiinţelor, determinarea legilor, categoriilor şi metodelor ei de cercetare (Locul geografiei între ştiinţe, 1894; Terra - introducere în geografie ca ştiinţă, 1930), dar şi etnografia geografică, geografia economică şi regională (Observări asupra Dobrogei, 1919; Premisele etnografice în istoria României, 1922). A elaborat şi susţinut pentru învăţământul secundar o pedagogie tradiţionalistă (metoda M.) în spiritul şcolii muncii (Către tânăra generaţie, 1912; Altă creştere. Şcoala muncii, 1919). Membru corespondent (1908) şi titular (1915) al Academiei Române. Când autorităţile se retrag la Iaşi şi trupele germane ocupă Bucureştii, decide să rămână în Capitală. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (5 martie-23 octombrie 1918) în guvernul Al. Marghiloman, foloseşte ocazia pentru a introduce reforme în şistemul de instruire şi educaţie. Continuă să publice lucrări: Le pays et le Peuple Roumain (1927) - scrisă pentru cunoaşterea României în străinătate -, Dacia Pontică şi Dacia Carpatică. Observaţii antropologice (1928). Se retrage de la catedră (1938) şi curând după intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial demisionează (1942) şi din calitatea de vicepreşedinte al Societăţii de Geografie (fusese ales în 1932).

Din dorinţa de a reacţiona faţă de ultimele sfâşieri ale ţării publică lucrarea Ce este Tranşilvania? (1940) apărută în mai multe limbi. Ultimele sale lucrări: Metoda geografică în ştiinţele naturale şi sociale şi De senectute. Bătrâneţea în cadrul muncii pentru cultură (1947).

---

Tag-uri: geograf, filozof, academician

[editeaza tag-uri]

---

Categorie: Personalitati  - ( Personalitati - Archiva)

Data Adaugarii: 16 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---