Constantin Brancoveanu (nascut 1654 - decedat 24 martie/4 aprilie 1714, Istanbul). Domn al Ţării Românesti (29 octombrie/8 noiembrie 1688-24 martie/4 aprilie 1714). Fiul lui Papa Brancoveanu şi al Stancai, sora lui Serban Cantacuzino, care de altfel s-a preocupat de educatia sa.
Intre 1666 şi 1688 a detinut însemnate dregatorii în stat, fiind mare aga, mare postelnic, mare spatar şi mare logofat. A urcat pe tronul Ţării Românesti la moartea lui Serban Cantacuzino, cu sprijinul unchilor sai, fratii fostului domn.
Domnia lui, caracterizata prin stabilitate interna, progres economic (dezvoltarea agriculturii, cu diferitele sale ramuri, a mestesugurilor şi a comertului) şi o puternica afirmare culturala şi artistica a Ţării, se bucura de un imens prestigiu politic înde
osebi în lumea ortodoxa, dar şi de pretuirea suzeranului otoman. In politica interna a abandonat tendintele autoritare ale lui Serban Cantacuzino, sprijinindu-se pe Cantacuzini şi atragându-şi sustinerea marii boierimi. A initiat o reforma militara, desfiintând vechea categorie a roşiilor de Ţara, pe care a înlocuit-o cu slujitorii pre judete şi a înfiintat doua noi corpuri de oaste: talpoşii şi martologii. Brancoveanu a fost un energic sustinator al culturii şi artei. în timpul sau în arhitectura se constituie şi se desavârseste stilul care-i va purta numele, în care sunt înaltate importante edificii religioase sau civile, atât în Ţara Româneasca - la Bucuresti, Hurezi, Târgoviste, Mogosoaia, Potlogi, Govora, Mamul, Filipestii de Padure, Magureni etc. -, cât şi în Transilvania, la Fagaras, Sâmbata de Sus. Pe plan extern a reuşit sa mentina autonomia Ţării, manevrând cu abilitate între Imperiul Otoman, Imperiu Habsburgic şi Rusia.
Curtea de la Bucuresti a întretinut relatii strânse cu principalele capitale europene: Viena, Paris, Venetia, Roma, Cracovia, Istanbul. Un loc aparte în actiunea externa a lui Brancoveanu îl reprezinta politica sa religioasa. Domnul Ţării Românesti a intretinut strânse relatii cu toate Patriarhiile rasaritene pe care le-a sprijinit masiv material şi financiar. Acela şi sprijin l-a acordat Bisericii Ortodoxe din Transilvania, formata îndeosebi din români, supusa atât presiunilor protestante, calvine îndeosebi, cât şi catolice. Tratatul cu Habsburgii, pregatit de Serban Cantacuzino, a fost acceptat de Brancoveanu, care a amânat însa aplicarea lui, fapt ce a determinat invazia fortelor imperiale, comandate de general Donat Heissler, care a ocupat Craiova, Pitesti, Târgoviste, Câmpulung şi Bucuresti. Cu sprijinul turcilor şi tatarilor, Brancoveanu i-a alungat pe austrieci din Ţara, i-a urmarit peste munti şi i-a înfrânt la Zarnesti (11/21 august 1690), însuşi comandantul trupelor austriece cazând prizonier. Raporturile cu Viena au fost reglementat în 1695, când împaratul Leupold îi acorda domnului titlul de principe al imperiului. A pastrat supunerea fata de Poarta, careia i-a platit imense sume asigurându-şi reconfirmarea succesiva a domniei şi acordarea ei pe viata (1699). Totuşi, în 1703, pentru a-şi salva tronul şi viata a acceptat o masiva crestere a tributului.
In 1698 a încercat sa stabileasca relatii cu regele Poloniei, August II, dar demersurile sale diplomatice la Curtea polona au esuat. In contextul afirmarii Rusiei, Brancoveanu a stabilit contacte diplomatice cu aceasta, trimişii sai vizitând Moscova în 1697, 1702, 1705, 1706, fapt materializat prin încheierea unei conventii secrete cu Rusia în 1709. în timpul razboiului ruso-turc din 1710-1711 a adoptat însa o politica de expectativa, concentrându-şi fortele la Urlati, de unde a urmarit derularea evenimentelor, fara acordul sau, cavaleria, comandata de spatarul Toma Cantacuzino, a trecut de partea rusilor participând la cucerirea Brailei.
Suspectat de turci şi denigrat de Cantacuzini, de care se distantase dupa 1707, Brancoveanu este mazilit la 24 martie/4 aprilie 1714, dus cu întreaga sa familie la Istanbul şi executat împreuna cu fiii şi cu credinciosul sau sfetnic, Ianache Vacarescu (15/26 august 1714), dupa ce au refuzat categoric sa accepte credinta musulmana ca o conditie pentru a li se lasa viata. Pentru jertfa sa pe altarul credintei a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Româna, fiind praznuit la 16 august.
irrelevant
broken