Samuil Micu s-a nascut in anul 1745 in comuna Sadu, judetul Sibiu si a decedat pe 13 mai 1806 la Buda. El a fost istoric şi filolog iluminist român din Transilvania.
Despre viata sa:
Primul dintre corifeii Şcolii Ardelene ca vârstă şi activitate. Pe numele său mirean Maniu Micu, a fost unul dintre cei doi fii ai protopopului Stoia Micu şi ai Anei şi nepot al episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein.
Invaţă scrisul, cititul şi socotitul la şcoala din sat. Urmează Seminarul teologic din Blaj (1760-1766), apoi Colegiul Pazmaneum şi Universitatea din Viena (1766-1772), unde studiază în principal teologia şi filozofia, dar şi filologia, istoria şi ştiinţele exacte. Incă din timpul studiilor la Blaj ocupă dif
erite funcţii în ierarhia Episcopiei Unite, în 1762 se călugăreşte schimbându-şi numele din Maniu în Samuil.
In 1765 episcopul Grigore Maior îl numeşte prepozit al mănăstirii Sf. Treime din Blaj şi eclesiarh, lăsându-i şi funcţia de prefect al mănăstirii Buna Vestire, primită anterior. După absolvirea studiilor superioare revine la Blaj, unde este profesor de matematici, filozofie şi teologie la Seminarul de aici (1772-1777). Işi desăvârşeşte studiile la Colegiul Sfânta Barbara din Viena (1777-1778), unde rămâne (1778-1782) pentru a ocupa funcţia de prefect de studii. In 1783 revine la Blaj, unde era acum episcop Ioan Bob, dar atmosfera ostilă impusă de acesta era puţin propice activităţii. Ca urmare, între 1783 şi 1804 se dedică muncii intelectuale, lucrând la Blaj, Sibiu, Alba Iulia şi la Oradea. In această perioadă se implică activ şi în lupta naţională.
In 1791 se numără printre redactorii şi semnatarii memoriului Supplex Libellus Valachorum. Cu sprijinul prietenului său, episcopul Oradei, Ignatie Darabant, este numit în noiembrie 1804 cenzor al cărţilor româneşti care se tipăreau la Tipografia Universităţii din Buda, funcţie în care va rămâne până la moartea sa. Opera ştiinţifică şi culturală a lui Micu este vastă şi variată, cuprinzând traduceri, lucrări literare, filozofice, lingvistice şi istorice. In lucrările sale cu caracter istoric insistă asupra originii latine a limbii române şi a poporului român. Argumentele istorice, rezultate din compararea datelor, se sprijină pe cele lingvistice. Micu, afirmă istoricul Vasile Curticăpeanu, "dă prima sinteză de proporţii asupra tuturor românilor, dezvoltând planul lui Cantemir la dimensiuni mult mai largi".
Influenţat de filozofia luminilor, el militează pentru desfiinţarea iobăgiei, echitate socială şi pentru egalitatea în drepturi a naţiunii române cu celelalte naţiuni din Transilvania. Dintre operele sale istorice sunt de reţinut: Brevis historica notitia origines et progressu nationis Daco-Romanae seu ut quidem barbaro vocabula appellant Valachorum ab initio usque ad saeculum XVIII (1778), Istoria românilor cu întrebări şi răspunsuri (1791), Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor (1796), Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor acum într-acest chip aşezate şi din mulţi vechii şi noii scriitori culeasă şi scrisă de Păr. Sam. Clain de Sad (1806) etc.
Este şi autorul celei dintâi lucrări lexicografice de la noi, bazată pe criterii ştiinţifice: Dictionarium latino-valachico-germanico-hungaricarum. Impreună cu Gheorghe Sincai a realizat gramatica din 1780, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae.
Micu, conchide G. Ivaşcu, a fost o "personalitate titanică prin forţa de muncă şi intuiţia imperativelor ceasului", căreia "i se datoreşte şi transpunerea ideilor lingvistice fundamentale ale Şcolii Ardelene în româneşte, în formă populară, pentru a le coborî din empireul savanţilor în sufletul fiecărui român ştiutor de carte".
Samuil Micu Liste
irrelevant
broken