Dimitrie Cantemir (nascut 26 octombrie/5 noiembrie 1673, Iaşi - decedat 21 august 1723, Dimitrievka, Rusia). Mare carturar; domn al Moldovei (18/28 martie-aprilie 1693; 23 noiembrie 1710-11 iulie 1711). Fiu al domnului Constantin Cantemir. Domnia scurta nu i-a îngaduit sa se afirme ca domn, însa educatia sa aleasa şi scrierile îl vor face „nemuritor".
Instructia s-a realizat pe parcursul multor ani prin grija tatalui sau, care nu învatase decât sa se semneze, neavând alte cunostinte. Se pare ca dragostea pentru învatatura a mostenit-o de la mama sa, Ana, femeie cu o cultura bogata.
Primul sau dascal a fost Ieremia Cacavela, un grec din Creta, scolit la marile universitati occidentale, adus în 1688 de tatal sau la Iaşi. De la acesta a învata
t limbile greaca, latina şi slavona, asimilând şi primele notiuni de filozofie. Trimis ca zalog la Istanbul, unde a stat între 1689 şi 1691, a profitat continuându-şi studiile la Academia Patriarhiei Ortodoxe (Marea Scoala) din Fanar, cu profesori celebri, studiind limbile turca, araba şi persana, dar şi cultura, literatura, religia şi muzica turcesti. A continuat sa studieze filozofia, stabilind, în acela şi timp, legaturi cu personalitati diplomatice, stiintifice sau religioase din Capitala Imperiului Otoman.
Intors în Moldova (1691), va ramâne aici pâna la moartea tatalui sau (martie 1693). Cu putin înainte de acest moment a fost ales domn de catre boieri, dar ramâne pe tron doar 20 de zile pentru ca otomanii nu i-au recunoscut domnia, preferându-l pe Constantin Duca, sustinut de Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Românesti. Cantemir este nevoit sa plece la Istanbul, unde îşi continua studiile, cumparând şi un palat în care sa locuiasca. Odata cu urcarea fratelui sau pe tronul Moldovei (ianuarie 1696), va fi reprezentantul diplomatic al acestuia la Poarta. Pe lânga învatatura, este interesat şi de deprinderea experientei militare, însotind oastea otomana la asediul unei cetati din Serbia (1697). In 1700-1710 îl regasim la Istanbul, ocupat cu studiile, cu scrisul şi cu muzica, compunând unele piese muzicale şi cântând la tamburina (un fel de chitara) pe la ospetele marilor dregatori otomani. Considerat de turci un mare muzicolog, s-a numarat printre primii care au adunat folclor turcesc şi l-a transcris printr-un sistem de notatie muzicala inventat tot de el.
Interesele Portii în partea de Nord a imperiului au dus la numirea sa pe tronul Moldovei începând din noiembrie 1710. A contat în alegerea sa şi rivalitatea cu domnul Constantin Brâncoveanu, pe care trebuia sa-l supravegheze. Pe plan intern şi-a format Sfatul Domnesc din boieri fideli familiei sale, printre care se numara cronicarul Ion Neculce, mare spatar (conducatorul oastei), sau Nicolae Costin, mare logofat, fiul lui Miron Costin, ucis din porunca tatalui sau. A redus şimtitor darile care trebuiau platite de diferite categorii sociale, îndeosebi de boierii mici şi mijlocii. Ţelul sau politic era instituirea unei domnii autoritare şi ereditare, urmarind şi ocuparea tronului Ţării Românesti, la care se considera îndreptatit ca urmare a casatoriei sale cu fiica fostului domn, Serban Cantacuzino. Astfel se explica prezenta, pe propria pecete, a bourului Moldovei împreuna cu acvila Ţării Românesti.
In politica externa s-a apropiat de Rusia, considerând ca astfel Moldova era mai bine protejata, nutrind şi o deosebita admiratie pentru tarul Petru cel Mare. In aprilie 1711, la Lutk, un împuternicit al sau semna un tratat de alianta cu Rusia, îndreptat împotriva otomanilor. In scurt timp s-a ajuns la un conflict ruso-turc, în batalia decisiva de la Stanilesti, pe Prut (iulie 1711), victoria apartinând turcilor. Cantemir va pleca în Rusia, locuind la Harkov, la Moscova (1713), apoi la Sankt Petersburg (1719), unde i se construieste un frumos palat. Agreat de Petru cel Mare, în 1721 este numit sfetnic intim al tarului şi membru al guvernului. Cu câtiva ani în urma, în iulie 1714, fusese primit în Academia din Berlin, ca o recunoastere a meritelor sale de carturar.
A elaborat de-a lungul timpului mai multe lucrari: Divanul sau gâlceava înteleptului cu lumea (1698), Metafizica (1700), Logica (1701), Fizica universala a lui Van Helmont (1701), Tratat de muzica turceasca (1704), Istoria ieroglifica (1705), Studiu asupra naturii monarhiilor (1714), Descriptio Moldaviae (1716), Istoria cresterii şi descresterii Imperiului Otoman (1716), Viata lui Constantin Cantemir (1718), Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor (1718), Despre constiinta (1722), sistema religiei mahomedane (1722), Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor (1723).
Moare la 21 august 1723, fiind înmormântat în biserica Sf. Constantin şi Elena din Moscova; în 1935 osemintele i-au fost depuse la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
Dintre mostenitorii sai se distinge Antioh Cantemir, fiul cel mic, poet, ajuns ambasador al Rusiei în Anglia şi Franta (1733-1744). George Calinescu i-a surprins sugestiv calitatile: „Voievod luminat, ambitios şi blazat, om de litere şi ascet de biblioteca, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui dupa care tanjeste şi aventurier, [...] academician berlinez, print rus, cronicar român, [...] Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru".
Dimitrie Cantemir Liste
irrelevant
broken