Octavian Goga s-a nscut pe data de 20 martie 1881 in Răşinari, judetul Şibiu si s-a stins din viata pe 6 mai 1938 in Ciucea, judetul Bihor). El a fost poet, publicist, academician şi om politic; preşedinte al Partidului Naţional Creştin (1935-1938); preşedinte al Consiliului de Miniştri (28 decembrie 1937-10 februarie 1938). Fiul unui preot şi al unei învăţătoare din Ardealul aflat sub stăpânire austro-ungară, licenţiat (1904) al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Budapesta.
Despre viata sa:
Incă din perioada studenţiei fondează (1902) la Budapesta, alături de alţi tineri intelectuali români, revista pentru cultură, literatură şi artă "Luceafărul", unde îşi publică o pa
rte din creaţia lirică. Se implică în lupta românilor pentru drepturi politice, fiind întemniţat in două rânduri de autorităţile ungare (în 1909 şi 1912) pentru "propagandă impotriva ordinii constituţionale". Secretar literar (septembrie 1906) al Asociaţiei Transilvane pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român ASTRA), cel mai important aşezământ cultural românesc din Transilvania.
Membru marcant al PNR, la declanşarea Primului Război Mondial militează in favoarea intrării României în război alături de Antantă, pentru eliberarea românilor transilvăneni. Urmărit de autorităţile austro-ungare, se refugiază în România, unde îşi continuă lupta, pe tărâm publicistic.
In iunie 1918 pleacă la Paris şi fondează, împreună cu alţi 200 de oameni politici, Consiliul Naţional al Unităţii Române, organism politic recunoscut de guvernele francez, american, englez şi italian ca exponent al intereselor tuturor românilor.
După împlinirea unităţii naţionale (1918) se dedică vieţii politice din România Mare, rămânând adeptul ideii naţionale. In martie 1920 părăseşte PNR şi aderă la Partidul Poporului condus de Alexandru Averescu. Face parte din guvernele conduse de acesta, fiind ministru de Stat pentru Transilvania (18 martie-13 iunie 1920), ministru la Culte şi Arte (13 iunie 1920-13 decembrie 1921) şi la Interne (30 martie 1926-4 iunie 1927).
La 10 aprilie 1932 conduce o grupare care se desprinde din Partidul Poporului şi fondează Partidul Naţional Agrar, fiind preşedintele acestuia pe toată durata existenţei formaţiunii (1932-1935). In această calitate pledează pentru întărirea rolului monarhiei în viaţa de stat, "întărirea elementului etnic românesc" (instituirea principiului proporţionalităţii etnice în administraţie, industrie şi în sistemul de învăţământ), dezvoltarea agriculturii şi cooperaţiei, sprijinirea Bisericii şi a culturii naţionale.
In politica externă se pronunţă pentru întărirea legăturilor cu Germania şi Italia. La 14 iulie 1935, Partidul Naţional Agrar fuzionează cu Liga Apărării Naţional Creştine formând Partidul Naţional Creştin, căruia Goga îi imprimă (ca preşedinte, 1935-1938) o doctrină naţionalistă, antisemită şi anticomunistă, sub sloganul "România românilor!" Deşi partidul obţine doar 9,15% din voturi la alegerile din decembrie 1937, regele Carol II îl însărcinează cu formarea guvernului (28 decembrie 1937) pentru a contracara ascensiunea legionarilor şi a detensiona relaţiile cu Germania şi Italia. Guvernul este puternic contestat de partidele politice din ţară şi de organizaţiile evreieşti; acestea îi impută măsuri antisemite ca suspendarea ziarelor "Dimineaţa", "Adevărul" şi "Lupta", considerate ca fiind conduse din umbră de "iudeo-masoni" şi revizuirea cetăţeniilor acordate după 1918 (ceea ce a dus la pierderea cetăţeniei române de către 225 222 din cei 728 115 evrei).
Semnează la 9 februarie 1938), alături de Corneliu Zelea-Codreanu, un acord prin care legionarii urmau să se retragă de la următoarele alegeri (fixate în luna martie, ulterior revocate) votând listele naţional-creştinilor, fapt care a produs o mare nelinişte regelui şi în rândul partidelor. Pe fondul unei acute crize economice provocate de evreii autohtoni prin retragerea banilor din bănci şi închiderea unor întreprinderi, regele îi solicită demişia pentru a se forma un guvern de concentrare naţională condus de patriarhul Miron Cristea. Cu demisia guvernului Goga (10 februarie 1938 ia sfârşit regimul monarhic constituţional şi se instituie regimul autoritar carlist. Moare la puţin timp după aceasta, la 57 de ani, în urma unor congestii cerebrală şi pulmonară. Una dintre personalităţile multilaterale ale civilizatiei româneşti, s-a afirmat ca luptător pentru unitate naţională, ca poet al ţărănimii şi al naturii, ca dramaturg (mult mai modest decât ca poet), traducător, gazetar incişiv şi orator de excepţie. A crezut în viitorul ţării şi în tinerime ("Tinerimea e resortul însufleţirii unui neam; termometrul spiritului de jertfa al societăţii") şi se arăta dezamăgit de clasa politică din care a făcut parte, dar totuşi încrezător în viitor: "Am trăit în vremea proştilor, a stăpânit mediocritatea sub un rege tranzacţionist în chestiuni de morală, timid şi fara orizont în probleme de Stat. Ce va fi de Ţară în vâltoarea care vine, nu ştiu, dar cred în puterile sufleteşti ale neamului".
Membru corespondent (1914) şi titular (1919) al Academiei Române; vicepreşedinte al înaltului for între 1930 şi 1932. Autor a numeroase volume de poezii, dar şi al unor lucrări politice precum O samă de cuvinte (1908), însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi (1911), Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală (1915), Ideea naţională (1923), Pagini din lupta ardelenilor pentru Unire (1927), Aceeaşi luptă: Budapesta-Bucureşti (1930), Roadele democraţiei româneşti. Primejdia străinilor din România (1934), Afirmarea ideii naţionale creştine (1936). Postum i-au apărut Discursuri (1942), Pagini noi (1967), Ne învaţă Mărăşeştii (1981), Note de jurnal, 17 noiembrie-26 decembrie 1916 şi însemnări zilnice, 1931, incluse în volumul Precursori (1989).
Articole despre Octavian Goga
Octavian Goga Liste
irrelevant
broken