Partenie Cosma (nascut 12 februarie 1837, Beiuş, judetul Bihor - decedat 22 septembrie 1923, Călimaneşti, judetul Vâlcea). Jurist, publicist şi om politic. Născut într-o familie numeroasă, urmează Institutul Teologic din Arad, pentru trei semestre (1855-1857), apoi Facultatea de Drept din Pesta (1857-1861), realizând practica la biroul de avocaţi al lui Emanoil Gojdu, ajungând chiar secretar personal al acestuia. După absolvire îşi deschide un birou de avocat în Beiuş (1862) şi se implică în activitatea politică, iar episcopul B. Papp-Szilagyi îl numeşte avocat domenial (1863-1872).
Se mută la Sibiu, fiind avocat al Băncii Albina (1876), apoi director executiv (1886-1915) al acesteia, derulând mai multe proie
cte de sprijinire a ziarelor, şcolilor, bibliotecilor şcolare ale românilor din Transilvania. In plan politic, locuitorii Beiuşului l-au ales de trei ori deputat (1872-1881) în Parlamentul Ungariei, unde a apărat interesele românilor. Preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania (1882-1883).
In 1884 se retrage din politică, dedicându-se bisericii (în cadrul căreia a avut funcţii importante), societăţii ASTRA, fiind membru în Comitetul Central, şi Băncii Albina.
In 1917 se mută cu familia la Bucureşti şi Iaşi, apoi pleacă în străinătate, trecând prin mai multe ţări europene, participând la formarea Legiunilor Române din Italia, din care făceau parte români arestaţi în Italia, care au participat la lupta împotriva Imperiului Austro-Ungar. Revine în ţară (1919), fiind ales senator în primul Parlament al României Mari.
S-a stins din viaţă la Călimăneşti, dar a fost înmormântat cu funeralii naţionale la Sibiu, Fiica sa Hortenşia a fost soţia lui Octavian Goga. A fost un adevărat patriot care a militat pentru drepturile românilor din Transilvania, implicându-se şi in sprijinirea financiară a şcolilor, ziarelor, bibliotecilor, atât de necesare în acea perioadă.
Nu exista site-uri adaugate inca pentru partenie_cosma. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.