Vasile Lupu s-a nascut in anul 1593 si a decedat in aprilie 1661 la Istanbul. El a fost Domn al Moldovei in perioada aprilie 1634-aprilie 1653 si mai-iulie 1653, el a fost mare ctitor ÅŸi protector al Bisericii Ortodoxe.
Despre viata sa:
De origine grecească (sau aromân grecizat), pe numele real Lupu Coci, vine împreună cu tatăl său, Nicolae Coci, mai întâi în Å¢ara Românească (1611), în timpul domniei lui Radu Mihnea (1611-1616), apoi în Moldova, unde se căsătoreÅŸte cu Tudosca (TeodoÅŸia), fiica marelui vornic al Ţării de Jos, Costea Buciuc. Aici primeÅŸte dregătorii importante: mare vistiernic (1620-1621), comis (1621), mare spătar (1626-1627), din nou mare vistiernic (1627-1628), mare hatman (1629-1630) Å
Ÿi mare vornic al Ţării de Jos (1630-1633), uneltind mereu împotriva domnilor înclinaÅ£i spre o alianţă cu Polonia (Miron Barnovski ÅŸi Moise Movilă).
Urcă pe tron după ce-l înlătură pe Miron Barnovski, cu sprijinul Porţii. Are, pe toată durata domniei, o atitudine supusă faţă de turci, cu sprijinul cărora câştigase domnia ("Eu cu toată seminţia mea trag spre turci, de la care îmi am stăpânirea. La ei şi pentru ei voi muri"). După preluarea tronului numeşte în Sfatul Domnesc multe dintre rudele sale (10 din cei 17 dregători îi erau rude apropiate). Favorizează pătrunderea în Sfat a unor elemente greceşti şi chiar albaneze (viitorul domn Gheorghe Ghica, iniţial un modest negustor de peşte).
Inăspreşte fiscalitatea, obţinând astfel mari venituri; menţine, cu bani, bunăvoinţa Porţii, întreţine o armată relativ numeroasă şi un fast exagerat la Curtea Domnească. Principala sa calitate este aceea de bun gospodar: reface curţile domneşti din Iaşi şi Suceava, întreţine şi reface cetăţile, acordă o atenţie deosebită legislaţiei, materializată în apariţia Cărţii româneşti de învăţătură (1646), o culegere de prevederi din legiuiri în primul rând bizantine, dar şi occidentale.
Pentru refacerea potenţialului demografic al ţării încurajează înfiinţarea de "slobozii", cu scutiri de dări pe 10 ani, unde vin colonişti din Transilvania şi ruşi (ruteni) de sub stăpânire polonă. Dar principala sa activitate, prin care intră în constiinţa contemporanilor şi în galeria marilor domni este cea de protector şi ctitor pentru întreaga ortodoxie: dăruieşte importante sume de bani Patriarhiilor din Constantinopol şi Ierusalim şi mănăstirilor de la Muntele Athos, organizează pe cheltuiala sa un sinod ecumenic ortodox la Iaşi (1642), unde se adoptă documentul dogmatic Mărturisirea Ortodoxă, redactat de mitropolitul Kievului, Petru Movilă; ctitoreşte şi reface circa 30 de lăcaşuri de cult în Moldova (între care mănăstirile Trei Ierarhi şi Golia, la Iaşi), ridică biserici la sud de Dunăre, la Liov şi Kiev; aduce de la Constantinopol la Iaşi moaştele Sf. Parascheva; se amestecă în alegerea patriarhilor de Constantinopol, Ierusalim, Alexandria.
La Iaşi înfiinţează o şcoală şi o tipografie unde mitropolitul Varlaam tipăreşte cărţi bisericeşti. Are raporturi bune cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I, cu care încheie un tratat pe poziţii de egalitate (1638), reînnoit în 1646. Spre sfârşitul domniei stabileşte o alianţă cu hatmanul cazacilor zaporojeni, Bogdan Hmelniţki, căsătorindu-şi fiica, Ruxandra, cu Timus, fiul acestuia. Incearcă să-i ia tronul domnului muntean Matei Basarab, pentru fiul său, Ioan, sau pentru sine, folosind atât intrigile şi diplomaţia, cât şi intervenţiile armate, toate eşuate. Pierde domnia în urma unei răscoale a marilor boieri în frunte cu Gheorghe Ştefan (1653), nemulţumiţi de politica domnului de promovare a rudelor.
Pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârşitul vieţii (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi. A rămas în istorie nu prin iniţiativele sale de politică externă, desfăşurate în umbra Porţii, ci prin preluarea funcţiei imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe şi prin fecunda sa activitate de ctitor. Contemporanii l-au perceput ca pe un grec (vorbea cu accent grecesc) şi ca pe un om al turcilor: "oricât s-ar şi jura, dar are credinţă turcească" (Ion Movilă, 1633).
In unele reprezentări contemporane apare purtând pe cap cuca turcească, iar în altele, o coroană imperială de inspiraţie bizantină, timbrată cu capul de bour şi cu acvila bicefală, reprezentări sugestive pentru cele două componente ale politicii sale: supus al Porţii şi protector al ortodoxiei.
Vasile Lupu Liste
irrelevant
broken