Ioan Voda Cel Viteaz s-a nascut in anul 1525 si a decedat pe 14 iunie 1574, lângă Cahul. El a fost Domn al Moldovei in perioada februarie 1572 si 14 iunie 1574, printre ultimii care au promovat o politică antiotomană.
Despre viata sa:
B.P. Hasdeu l-a numit în monografia sa "cel Cumplit", denumire folosită în deceniile următoare. Acest apelativ releva duritatea comportamentului faţă de marii boieri ÅŸi faţă de unii reprezentanÅ£i ai Bisericii. O altă poreclă era "Armeanul", de la mama sa care era armeanca. Fiu nelegitim al domnului Åžtefan cel Tânăr, se spunea despre el că era inteligent ÅŸi învăţat în cărÅ£i, cunoscând foarte bine limba polonă. Inainte de a fi domn a pribegit prin Polonia, RuÃ…Å
¸ia, Imperiul Otoman, a fost trimis la Alep, în Åžiria, ÅŸi mutat în cetatea Rhodos.
Aflat pe teritoriul otoman, s-a ocupat cu negoţul de pietre preţioase, acumulând o frumoasă avere care l-a ajutat să obţină tronul Moldovei. Ocupă tronul cu sprijinul otomanilor şi al domnului Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea. Grigore Ureche îl descria astfel: "de minte ascuţit, de cuvântu gata şi să vidiia că-i harnic, nu numai de domnie, ce şi altor ţări să fie cap mai mare" (Letopiseţul Ţării Moldovei). A încercat să se impună cu duritate în faţa marilor boieri, suprimându-i pe cei care îi încurcau socotelile. A avut relaţii tensionate cu unii reprezentanţi ai Bisericii pe care i-a omorât sau a luat anumite proprietăţi aparţinând mănăstirilor. A sprijinit comerţul prin baterea unei monede de aramă în 1573, numită akce, de la numele turc al asprului, monedă otomană a cărei valoare dorea s-o imite, în politica externă a căutat o apropiere de Polonia şi de Imperiul Habsburgic, chiar dacă la începutul domniei a avut relaţii încordate cu polonezii de la care a recuperat în 1572 cetatea Hotin.
Raporturile cu otomanii au fost echilibrate până în 1574, plătind tributul şi respectând celelalte obligaţii, fără a lăsa să se întrevadă o stare conflictuală. Nu a mai fost susţinut de otomani ca urmare a manevrelor domnului Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea, pentru aducerea pe tronul Moldovei a fratelui său Petru Şchiopul. Refuzând dublarea tributului, cerută de otomani, a atras intervenţia acestora. Şi-a pregătit apărarea, apelând la sprijinul tuturor categoriilor sociale şi la un mic grup de cazaci ca ajutor extern. Bătălia principală s-a dat la Jilişte, la Sud-Est de Focşani, la 24 aprilie 1574, domnul Moldovei obţinând victoria. Acesta a continuat confruntările cu otomanii, învingându-i din nou la Brăila, Tighina şi Cetatea Albă. O parte a armatei sale, conduse de vornicul Ţării de Jos, va ajunge chiar la Bucureşti, instalând ca domn un prieten al voievodului moldovean.
In ciuda acestor victorii, din cauza regrupării otomanilor care au adus noi trupe şi s-au aliat cu tătarii, Ioan Voda Cel Viteaz este învins în apropiere de lacul (iezerul) Cahul, la 10-11 iunie 1574, ca urmare a trădării unei părţi a boierilor moldoveni.
Constatând că nu mai are nicio şansă, s-a predat comandantului trupelor otomane în anumite condiţii, care nu au fost respectate de învingători. Astfel, aceştia l-au înjunghiat, i-au tăiat capul înfigându-l într-o ţeapă pe care au dus-o la Bucureşti, iar trupul său a fost legat de două cămile şi dezmembrat. Soldaţii otomani şi-au înmuiat săbiile în sângele voievodului pentru a lua din vitejia sa, în timp ce alţii au luat chiar fărâme din oasele lui. Tragicul sfârşit al curajosului voievod l-a văduvit de mormânt, dar posteritatea îi păstrează o vie amintire prin ridicarea monumentului ce străjuieşte astăzi în satul Jilişte, judeţul Vrancea, locul frumoasei sale victorii.
A rămas în conştiinţa românilor ca ultimul domn moldovean care a avut curajul de a se opune otomanilor prin confruntarea directă pe câmpul de luptă, la fel ca ilustrii săi înaintaşi.