Serban Cantacuzino (nascut 1634 - decedat 29 octombrie/8 noiembrie 1688, Bucureşti). Domn al Ţării Româneşti (decembrie 1678-28 octombrie/8 noiembrie 1688). Fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elinei, fiica fostului domn Radu Şerban. Tinereţea i-a fost marcată de lupta dintre partida boierilor Cantacuzini, al cărei conducător era tatăl său, şi cea a Bălenilor.
A primit o educaţie aleasă, iniţial frecventând Scoala pentru fiii de boieri de la Târgovişte, înfiinţată din iniţiativa tatălui sau, unde l-a avut printre profesori pe umanistul grec Pantelimon Ligaridis dupa care şi-a continuat studiile la Marea Scoala a Patriarhiei de la Istanbul Revenit în Ţara, îşi începe cariera polit
ica fiind, succesiv, mare cupar (1649) postelnic şi mare logofat (1659-1664). In decembrie 1664, din ordinul domnului Grigore Ghica, tatal sau este asasinat, iar el este însemnat la nas. La îndepartarea din domnie a lui Grigore Ghica, Cantacuzino revine în viata politica, fiind mare postelnic (1665-1667) şi apoi trimis al noului domn la Istanbul.
In 1672, în vremea celei de-a doua domnii a lui Grigore Ghica, se refugiaza la manastirea Hangu în Moldova, apoi în Transilvania, de unde pleaca la Istanbul, dar este surghiunit în Creta. Reintra în viata politica a Ţării, ocupând dregatoria de mare logofat (1675-1677). In octombrie 1678, deteriorarea relatiilor cu domnul Gheorghe Duca îl determina sa fuga la Istanbul (octombrie 1678), unde va actiona pentru ocuparea tronului. Este numit domn la sfârşitul anului 1678, ocupând efectiv domnia din ianuarie 1679. Pe plan intern a vizat eliminarea cauzelor instabilitatii politice, întarirea autoritatii centrale, slabita de luptele dintre factiunile boieresti, şi organizarea sistemului fiscal. A fost şi un mare sprijinitor al culturii şi Bisericii, ctitorind manastirea Cotroceni şi Biserica Doamnei din Bucuresti. A initiat constructia importantului centru comercial din Bucuresti care a fost hanul numit „al lui Serban" şi a unor amenajari menite sa regularizeze cursul Dâmbovitei. A organizat învatamântul şi a initiat o serie de tiparituri de mare însemnatate pentru cultura româneasca: un Liturghier (1680), o Evanghelie în limba româna (1682) şi Biblia (1688), terminata însa dupa moartea sa.
Pe plan extern, în scopul realizarii colaborarii între Ţările Române, a întretinut relatii strânse cu principele Transilvaniei, Mihail Apafi, şi cu domnul Moldovei, Constantin Cantemir. In politica externa a urmarit consecvent îndepartarea dominatiei otomane, tot mai opresive, cu concursul puterilor crestine, grupate în Liga Sfânta. Apropierea de acestea s-a realizat îndeosebi dupa esecul turcilor la Viena (1683), la care a contribuit substantial. Inca din 1684 initiaza tratative secrete cu împaratul Austriei Leupold I şi cu regele Poloniei Jan III Sobieski, care se vor prelungi pâna la sfârşitul domniei.
Politica expansionista a celor doua puteri l-a obligat la o atitudine circumspecta în relatiile cu ele. Interesat totodata de încheierea unei aliante cu Rusia cu care a initiat tratative în 1688, fara a obtine rezultatele asteptate. A murit la 29 octombrie/8 noiembrie 1688, tocmai când se pregatea sa adere la Liga Sfânta.
irrelevant
broken