Nicolae Balcescu (nascut 29 iunie/11 iulie 1819, Bucureşti - decedat 17/29 noiembrie 1852, Palermo, Italia). Istoric, scriitor, revoluţionar şi animator al Revoluţiei Paşoptiste din Ţara Românească. Născut într-o familie de mici boieri, a preferat sa ia numele de familie al mamei, întrucât tatăl său a murit de timpuriu.
Si-a facut studiile la Colegiul Sf. Sava (1832-1835), avându-i ca profesori pe Florian Aaron şi Eftimie Murgu; aici îl cunoaşte pe Ion Ghica, de care îl va lega o frumoasă prietenie. Nu a putut studia în străinătate din cauza şituaţiei materiale precare, deşi ştia limbile franceză, engleză, greacă şi latină. Lipsit mijloace materiale, decide să intre în armată (iulli
e 1838) cu gradul de iuncăr (cadet), în escadronul de cavalerie. Fiind cu studii, este desemnat să predea citirea şi geografia ostaşilor care nu ştiau carte. Cariera militară se încheie brusc în urma arestării sale (octombrie 1840) sub învinuirea de participare la constituirea organizaţiei revoluţionare conduse de Dimitrie Filipescu. Condamnat la 3 ani de închisoare, este internat la mănăstirea Mărgineni, de unde este eliberat în aprilie 1842, fiind iertat de restul pedepsei din motive de sănătate. Arestarea l-a făcut mai prudent, dar nu l-a îndepărtat de mişcarea revoluţionară: în 1843 este membru al Societăţii Literare, dar şi unul dintre întemeietorii societăţii secrete Frăţia, care a pregătit Revoluţia de la 1848.
In 1845, împreună cu August Treboniu Laurian, editează revista „Magazin istoric pentru Dacia". Formarea sa se desăvârşeşte în perioada în care se află la Paris (1846-1848), activând în Societatea Studenţilor Români şi participând la mişcările revoluţionare care au început în capitala Franţei. Inspirat de revoluţia pariziană decide să se întoarcă în ţară (martie 1848), intuind că este un moment bun pentru schimbări în cadrul societăţii româneşti. Membru în Comitetul Executiv care a organizat revoluţia şi a introdus în Proclamaţia de la Islaz articolul referitor la împroprietărirea ţăranilor. Numit secretar al guvernului provizoriu, a propus convocarea unei comisii a proprietăţii pentru discutarea problemei agrare. Arestat de invadatorii otomani, este închis la mănăstirea Cotroceni, apoi expulzat împreună cu alţi revoluţionari (septembrie 1848). Pribeag prin Sibiu, Braşov, Belgrad şi Atena, în februarie 1849 se află la Istanbul, unde desfăşoară o intensă activitate diplomatică naţională, preluând funcţia de secretar al emigraţiei de aici. Conştient că din Capitala otomană nu poate realiza prea multe pentru ţară, pleacă în Transilvania, intrând în contact cu revoluţionarii români şi maghiari. Astfel, se va întâlni cu generalul Iosif Bem şi cu Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei maghiare, care este de acord cu „proiectul de pacificare" propus de el, semnând şi un document cu acelaşi nume (2 iulie 1849). Acordul prevedea o înţelegere între revoluţionarii români şi maghiari din Transilvania.
Balcescu se întâlneşte la Câmpeni cu Avram Iancu, care decide neutralitatea românilor faţă de acţiunile militare ale maghiarilor, dar aceştia nu îşi respectă promisiunea şi se ajunge din nou la un conflict între cele două părţi. Balcescu a reuşit să plece din Transilvania deghizat în vânzător de ciubere şi, după multe peripeţii, ajunge la Paris (octombrie 1849). Nu renunţă la ideile sale şi încearcă prin mijloace diplomatice să atragă atenţia asupra problemelor din Ţările Române. In acest scop se întâlneşte la Londra cu lordul Palmerston (ianuarie 1850). Continuă implicarea în organizarea emigraţiei româneşti de la Paris, întemeind Comisia de Propagandă şi publicând revista „România viitoare" (octombrie 1850). Agravându-i-se boala, doreşte să se întoarcă în ţară, dar nu i se permite. Moare într-un hotel din Palermo, la vârsta de 33 de ani, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii capucinilor, din localitate.
Peste ani, rămăşiţele nu au mai putut fi identificate, astfel că el rămâne şi după moarte departe de ţara pe care a iubit-o atât de mult. Dintre scrierile sale, cea mai importantă, Românii supb Mihai Voievod Viteazul, a fost publicată în 1877, prin grija lui A.I. Odobescu.
Alte scrieri: Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului român până acum (1844), Comentării asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Cosovo (1845), Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri (1846), Despre împroprietărirea ţăranilor, Drepturile românilor către înalta Poartă (1848), Question economique des Principautes Danubiennes (Paris, 1850), Mersul revoluţiei în istoria românilor (1850). Cel care i-a surprins bine calităţile a fost bunul său prieten, Vasile Alecsandri, care îl prezenta astfel: „Printre acei apostoli ajunşi de-abia în primăvara vieţii lor Balcescu era unul din cei mai convinşi, din cei mai înfocaţi, din cei mai cu abnegare. Presimţind viitorul României, el se cerca a grăbi păşirea românilor către acel viitor, purtându-le pe la ochi prestigiul strălucitor al gloriei strămoşeşti şi făcând să pătrundă în sufletul lor glasul fermecător al istoriei trecutului. Pe fruntea lui largă şi curată se vedeau trecând gândiri măreţe; în ochii lui limpezi şi negri lucea o flacără tainică, ce părea a înota într-o rouă de lacrimi la cuvintele Patrie, glorie şi independenţă naţională!"
irrelevant
broken