Mihail Manoilescu s-a nascut pe 9 decembrie 1891 in Tecuci si a decedat pe 30 decembrie 1950 la închisoarea Sighet. El a fost publicist, inginer, economist, teoretician în domeniul economic şi om politic.
Despre viata sa:
Fiul unui institutor din Tecuci, autor de manuale şcolare. Absolvă liceul la Iaşi, apoi Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, ca şef de promoţie (1915).
Lucrează până la sfârşitul războiului de întregire ca inginer la Direcţia Muniţiilor din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice. Subdirector (1919) şi director (1920) al resortului Refacerii Industriale din Ministerul Industriei şi Comerţului; director general al Industriei din acelaşi minister (1921). Membr
u al Partidului Poporului, pe listele căruia este ales deputat (1926). Subsecretar de Stat la Ministerul Finanţelor (30 martie 1926-4 iunie 1927) în ultimul guvern Averescu.
După moartea regelui Ferdinand este unul dintre cei mai activi susţinători ai restaurării dreptului de succesiune la tron pentru principele Carol. Devine protejatul acestuia pentru scurt timp, primind funcţii importante: ministru al Industriei şi Comerţului (10 octombrie 1930-17 aprilie 1931; 18 aprilie-14 iulie 1931) şi guvernator al BNR (14 iulie 1931-l2 mai 1932).
In 1932 intră în dizgraţia camarilei regale. Se dedică activităţii ştiinţifice, profeşionale şi sociale: profesor de economie la Institutul Politehnic din Bucureşti (1931), preşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi fondator (1932) al revistei "Lumea Nouă", în care îşi expune teoria corporatistă. Infiinţează şi conduce partidul Liga Naţională Corporatistă (noiembrie 1933-30 martie 1938).
Se numără printre oamenii politici care susţin instaurarea regimului autoritar carlist (30 martie 1938). Face parte din conducerea superioară a FRN, partid aflat sub tutela regelui. Fiind cunoscut ca simpatizant al puterilor Axei şi în special al liderului italian Benito Mussolini, este cooptat ca ministru al Afacerilor Străine (4 iul-14 septembrie 1940) în guvernul Gigurtu, în speranţa obţinerii unor condiţii mai bune pentru România în contextul sprijinirii pretenţiilor revizioniste maghiare de către Germania şi Italia. Reprezentant al statului român la arbitrajul de la Viena (30 august 1940), trăieşte cu intensitate drama ruperii Nord-Vestului Transilvaniei de România fără a se putea opune cumva (avea mandatul de a accepta arbitrajul).
După 23 august 1944 este arestat pe 12 octombrie 1944 deoarece "semnase cedarea Transilvaniei de Nord"; eliberat în decembrie 1945, este rearestat la 19 decembrie 1948, fiind întemniţat la Jilava, Ocnele Mari şi Sighet, fără a fi judecat.
Moare la Şighet, după o îndelungată suferinţă fizică şi psihică. La un an după deces este condamnat pentru "activitate de presă în favoarea Germaniei naziste" la 15 ani temniţă grea şi 10 ani degradare civică, cu confiscarea totală a averii.
Reprezentant de seamă al neoliberalismului, ideile sale au fost cunoscute şi dezbătute pe plan internaţional, apoi preluate şi aplicate în politica economică a unor state din America Latină (în special în Brazilia) în anii '30 şi '40 ai secolului XX şi în perioada postbelică. Preocupat de decalajele existente între productivitatea din agricultură şi cea din industrie şi, prin extensie, de natura schimburilor comerciale între ţările industrializate şi cele agrare, susţine soluţia introducerii unor taxe vamale protecţioniste care să apere economiile bazate mai mult pe agricultură de concurenţa produselor străine.
Işi împleteşte ideile economice cu cele politice, susţinând primatul interesului de stat în faţa interesului individual şi alegerea parlamentarilor pe grupe de profesiuni (corporaţii). La Congresul Internaţional al Ştiinţelor Economice de la Paris (1937), a propus unificarea terminologiei economice şi elaborarea unui dicţionar internaţional al noţiunilor de specialitate, propunere acceptată. Este economistul român cu cea mai mare notorietate în străinătate.
Autor al lucrărilor: Importanţa şi perspectivele industriei (1921), Ţărănism şi democraţie (1922), La theorie du protectionnisme et de l'echange internaţional (Paris, 1929), La Regime preferenţial (1930), Era nouă (1931), Lupta ortodoxiei împotriva materialismului (1933), Filosofia şi doctrina corporatistă (1934), Românismul şi dreptul său (1935), Autarhia spirituală şi economică a Europei de Răsărit (1936), Partidul unic. Instituţia politică a regimurilor noi (1940), Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940 (1991), Memorii, 1904-1936 (1993).
Mihail Manoilescu Liste
irrelevant
broken