Nascut la data de 2 martie 1931, la Privolnoie, In regiunea Stavro-pol, Intr-o familie de tarani saraci din nordul Caucazului, s-a pregatit mai Intai sa devina avocat (a absolvit cursurile Facultatii de Drept a Universitatii “Mihail Lomonosov†din Moscova In anul 1955).
Dar, din anul 1952 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.), iar din 1955 a fost trimis sa Indeplineasca diferite activitati pe linie de organizatie de-tineret comunist si de partid. In anul 1980, a devenit membru al Biroului Politic al P.C.U.S., iar de la data de 11 martie 1985, dupa moartea lui Constantin Cernenko, a promovat In functia de secretar general al partidului.
Tot din 1985, a devenit si membru al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., iar din octombrie 1988
presedinte al acestuia. Meritul cel mai important al lui Gorbaciov a fost acela ca a initat o politica de reforme (“perestroikaâ€) si de deschidere fata de lumea libera occidentala (“glasnostâ€). El a dorit sa reformeze comunismul, dar masurile sale au deschis calea popoarelor europene de a reveni la democratie si de a se elibera de sub dominatia sovietica. In interior, reformismul lui G. a avut ca efect destramarea U.R.S.S. si prabusirea regimului comunist. De altfel, In anul 1989, G. si presedintele american George Bush au anuntat sfarsitul razboiului rece. Tot In anul 1989, liderul sovietic a decis retragerea trupelor sovietice din Afghanistan.
Desi In martie 1990 a fost ales presedinte al tarii de catre Congresul deputatilor poporului, G. nu mai putea stapani procesele declansate In interiorul U.R.S.S. si, In primul rand, redesteptarea nationalismului care va duce la desprinderea republicilor de statul sovietic. Dupa caderea comunismului In tarile est-europene, a initat retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul acestora, masura care i-a sporit popularitatea In Europa. Dar, In interiorul U.R.S.S., situatia lui G. era din ce In ce mai complicata. Conservatorii, cei care doreau mentinerea regimului totalitar comunist, au organizat, In august 1991, un puci prin care au Incercat sa-l Inlature. Puciul a esuat, iar procesul de dezintegrare a U.R.S.S. s-a accelerat.
La data de 25 decembrie 1991, In conditiile In care Uniunea Sovietica Inceta sa mai existe, G. a demisionat din toate functiile pe care le ocupa. Pentru meritul de a fi contribuit la sfarsitul razboiului rece si de a nu se fi Impotrivit miscarilor pentru libertate si democratie ale popoarelor est-europene, Gorbaciov a fost rasplatit, In anul 1990, cu premiul Nobel pentru pace.
Nu exista site-uri adaugate inca pentru mihail_gorbaciov. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.