Asan Ioniţă /Ioniţă Kaloiannes (decedat pe 8 octombrie 1207, Thessalonik). Ţar vlaho-bulgar (1197-l207), frate cu Asan şi Sf. Petru.
Mult mai tânăr decât fraţii săi, a avut un rol neînsemnat în timpul răscoalei vlaho-bulgare şi în primul deceniu de existenţă a statului vlaho-bulgar.
In 1188, în timpul unei campanii întreprinse de împăratul Isaac II Angelos (1185-1195) împotriva vlaho-bulgarilor, este făcut prizonier şi dus la Constantinopol, unde rămâne ostatic până la moartea fratelui său, Asan (1196), când reuşeşte să scape şi să revină la Târnovo. Intre 1196 şi 1197, în timpul scurtei domnii a lui Petru, este asociat la tron. In 1197, în urma asasinării l
ui Petru, victimă a unui complot, preia întreaga putere în stat. Pe plan intern, politica sa a vizat consolidarea autorităţii centrale şi anihilarea tendinţelor centrifuge ale aristocraţiei vlaho-bulgare. O răscoală pusă la cale împotriva sa la sfârşitul anului 1205 sau la începutul lui 1206 este înăbuşită cu cruzime, în cursul represiunii ţarul „supunând la grele pedepse şi la noi ucideri pe răzvrătiţi".
Pe plan extern, întreaga sa politică a vizat tranformarea Ţaratului Vlaho-Bulgar într-o mare putere şi impunerea sa ca un factor de decizie pe scena internaţională. Relaţiile cu cumanii nord-dunăreni, inaugurate de fraţii săi, au fost continuate şi extinse, el însuşi fiind căsătorit cu o prinţesă cumană. Alianţa cu cumanii i-a a şigurat, de altfel, permanent un sprijin militar substanţial şi redutabil, deosebit de util, în timpul neîntreruptelor sale campanii militare. După o acalmie de câţiva ani, în 1199-1200, Asan reia ostilităţile militare împotriva Imperiului Bizantin. Prelungite până în 1202, când între cele două părţi se încheie definitiv pacea, ele i-au asigurat, în urma victoriilor obţinute, extinderea teritorială a statului său în centrul şi Estul Peninsulei Balcanice în detrimentul stăpânirilor Bizanţului. Ofensiva spre Vest l-a adus în conflict cu Regatul Ungariei, pentru stăpânirea zonei Sirmium-Belgrad-Branicevo, ocupată prin 1201-1202, şi impunerea influenţei politice în Serbia, conflict tranşat de Asan în favoarea sa (1203).
Refuzul autorităţilor bizantine de a-i recunoaşte titlul imperial l-a determinat să se orienteze spre tratative cu papa Innocentius III, căruia îi solicita, în schimbul acceptării unirii Bisericii Vlaho-Bulgare cu Biserica Romei, recunoaşterea titlului imperial pentru şine şi a celui de patriarh pentru mitropolitul Vasile, întâistătătorul Bisericii Vlaho-Bulgare. Deschise în 1199, din iniţiativa ţarului de la Târnovo, negocierile se vor prelungi până în toamna anului 1204. După ce, la 25 februarie 1204, papa îl recunoaşte ca „rege al bulgarilor şi blachilor", iar pe mitropolitul Vasile ca „arhiepiscop primat al întregii Bulgarii şi Blachii", la 8 noiembrie acelaşi an este încoronat de legatul papal, cardinalul Leun. Pretenţiile de dominaţie ale cruciaţilor apuseni instalaţi la Constantinopol (1204) l-au adus în conflict cu aceştia.
La 14 sau 15 aprilie 1205, susţinut de cumani, el nimiceşte la Adrianopol forţele cruciate, bătălie în care „a căzut aşadar floarea trupelor latine şi cei mai vestiţi luptători ai lor cu lancea". însuşi împăratul Balduin I (1204-l205) este făcut prizonier şi moare în captivitate la Târnovo.
Intre 1205 şi 1207, Asan continuă acţiunile împotriva statelor cruciate din Peninsula Balcanică, înregistrând noi succese. Moare în condiţii obscure în timp ce asedia Thessalonikul. La moartea sa Ţaratul Vlaho-Bulgar devenise principala putere a Peninsula Balcanice. Personalitate complexă, excelent militar, talentat om politic şi diplomat, Asan se prezintă posterităţii ca fiind cea mai mare personalitate a vlahilor balcanici.
irrelevant
broken