Gheorghe Costaforu (nascut 26 octombrie 1821, Bucureşti - decedat 28 noiembrie 1876, Bucureşti). Jurist, profesor şi om politic conservator, preşedinte al Adunării Deputaţilor (2 iulie 1870-3 februarie 1871). Descendent al unei familii de macedoromâni, numele său este rezultatul compunerii numelui de familie Foru cu prenumele tatălui, Costa (Constandin/Costea). Frecventează Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, pe care-l absolvă în 1839. Obţine o bursă de la Eforia Şcoalelor şi îşi continuă studiile în ştiinţe juridice la Paris (1845-1850).
In anii studenţiei participă la şedinţele Societăţii studenţilor români (înfiinţată în 1845), aflându-se în strânse legături cu Ca. Roset
ti, A.G. Golescu, N. Bălcescu. Nu ia parte nici la revoluţia izbucnită (februarie 1848) la Paris, nici la cea din ţară, continuându-şi studiile pe care le încheie cu un doctorat în drept (1850), devenind cel de-al patrulea român posesor al unei diplome de doctorat în drept la Paris. Se angajează în întemeierea unor instituţii culturale de mare importanţă pentru progresul învăţământului românesc. Mai întâi predă cursuri de drept la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, cursuri juridice redeschise în 1851. In paralel cu activitatea unionistă, militează pentru infiinţarea Universităţii din Bucureşti, convingându-l pe caimacamul Alexandru Ghica să înceapă construirea clădirii acestei instituţii în apropierea mănăstirii Sf. Sava. Insărcinat de caimacam cu activitatea de documentare în vederea organizării acesteia, vizitează universităţi din Germania, Franţa, Elveţia şi aduce numeroase documente (regulamente, broşuri, statute, programe).
La 25 noiembrie 1859, când ia fiinţă Facultatea de Drept din Bucureşti, este numit profesor de drept civil. Face parte din comisia Ministerului Istrucţiunii Publice care elaborează proiectul de lege privind obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. La deschiderea oficială a Universităţii (4 iunie 1864) este ales rector, funcţie pe care o va îndeplini până în 1871, când va trece decan al Facultăţii de Drept (1871-1873). Activitatea politică o începe in anii premergători Unirii din 1859, când susţine o intensă propagandă în favoarea acesteia şi sprijină candidaţii Partidei Naţionale în calitate de membru al Comitetului electoral al oraşului Bucureşti şi director al Eforiei Şcoalelor (1856-1858). Este ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice din 1859, ministru ad-int. la Finanţe şi ministru de Interne (13 iulie 1860-11 aprilie 1861); girează interimatul Preşedinţiei Conşiliului de Miniştri Departamentul Dinlăuntru (de la 4 februarie 1861). După abdicarea lui CW (10/11 februarie 1866), în contextul internaţional tensionat creat de acest eveniment, face parte din delegaţia care vizitează Istanbulul şi Capitalele Puterilor garante pentru a pleda în favoarea recunoaşterii Unirii şi aducerii pe tronul Principatelor a unui principe străin, dintr-o dinastie europeană.
După proclamarea principelui Carol I ca domn al României, îl întâlnim ca vicepreşedinte al Adunării Constituante, care a elaborat şi adoptat Constituţia din 1866. Deputat (1866), deţine portofoliile mai multor ministere în guvernul conservator a lui Lascăr Catargiu (11 martie 1871-30 martie 1876): ministru ad-int. la Culte şi Instrucţiune (11-14 martie 1871), ministru ad-int. la Justiţie (8 iunie 1871-28 octombrie 1872), ministru al Afacerilor Străine (11 martie 1871-27 aprilie 1873).
In timpul ministeriatului său propune marilor puteri (1872), în numele guvernului român, iniţierea unor acorduri comerciale bilaterale, fără a ţine seama de tratatele existente între aceste puteri şi Imperiul Otoman, propunere reţinută de ministrul de Externe al Austro-Ungariei. In calitate de agent diplomatic al României la Viena (1873-1876), participă la negocierea şi semnarea Convenţiei comerciale cu monarhia dualistă (10/22 iunie 1875), act cu semnificaţie politică. Ca mulţi conservatori, este adeptul ideii că independenţa poate fi obţinută pe cale diplomatică. După venirea la putere a guvernului liberal condus de I.C. Brătianu (1876) este trimis în judecată, alături de alţi foşti membri ai guvernului, acţiune nefinalizată. Moare la scurtă vreme, fiind înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu.
A avut şi o activitate publicistică, făcând parte din redacţia periodicului conservator „Ordinea" (Bucureşti). A lăsat câteva lucrări juridice, între care teza de doctorat, Jus romanum... (1849), Despre aristocraţie şi oarecare prinţipii de drept public (1857) şi Studii asupra instrucţiunei publice în unele din statele cele mai înaintate ale Europei (1860). Cărturar şi om politic cu mari merite, rămâne în posteritate mai ales prin rolul jucat în fondarea învăţământului superior românesc.
Nu exista site-uri adaugate inca pentru gheorghe_costaforu. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.
Gheorghe Costaforu (nascut 26 octombrie 1821, Bucureşti - decedat 28 noiembrie 1876, Bucureşti). Jurist, profesor şi om politic conservator, preşedinte al Adunării Deputaţilor (2 iulie 1870-3 februarie 1871). Descendent al unei familii de macedoromâni, numele său este rezultatul compunerii numelui de familie Foru cu prenumele tatălui, Costa (Constandin/Costea). Frecventează Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, pe care-l absolvă în 1839. Obţine o bursă de la Eforia Şcoalelor şi îşi continuă studiile în ştiinţe juridice la Paris (1845-1850). 