Constantin I. C. Bratianu (nascut 13 ianuarie 1866, Florica, azi comuna Stefanesti, judetul Arges - decedat 20 august 1950, închisoarea Sighet). Inginer şi om politic; presedinte al PNL (4 ianuarie 1934-1 noiembrie 1947). Al doilea fiu al lui Ion C. Bratianu, frate cu Ionel şi Vintila Bratianu Studiaza la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti, iar la Paris urmeaza Liceul Saint Louis, Scoala Politehnica şi Scoala Nationala de Mine (1888-1891), devenind primul român inginer în acest domeniu.
Revenit în Ţara, lucreaza ca director al puturilor petroliere de la Moinesti-Solont, din cadrul Societatii Române pentru Exploatarea Petrolului. In 1893-1895 coordoneaza lucrarile pentru constructia unor cai ferate şi poduri. Director al Fabricii de Hârtie Letea (1897-1907)
; subdirector (1908) şi director (1911) al Creditului Funciar Rural. Işi începe cariera politica în 1895, când este ales senator, fiind în Parlament, pâna în 1938, aproape în toate legislaturile. Apreciat pentru competenta sa profesionala, a contribuit la elaborarea a numeroase legi din domeniul economic-financiar.
In perioada Primului Razboi Mondial ocupa importanta functie de director general al Alimentării din cadrul Ministerului de Razboi. Ministru de Finante (14 noiembrie 1933-4 ianuarie 1934) în guvernul I.G. Duca, dupa asasinarea acestuia îi urmeaza la conducerea PNL, functie în care nu reuseste sa revigoreze partidul, având permanent frictiuni şi tensiuni cu seful guvernului, Gheorghe Tatarescu membru PNL, seful unei „aripi" sustinute de rege). Macinat de disidente şi împartit în factiuni, PNL îşi pierde forta politica de altadata. In fatidicul an 1940 se opune reorientării politicii externe catre Germania şi voteaza, în Conssiliul de Coroana din 29-30 august, împotriva acceptării arbitrajului Germaniei şi Italiei, sustinând ca „trebuie sa ne opunem cu forta armata şi sa salvam cel putin onoarea "României". In timpul razboiului trimite numeroase memorii lui Ion Antonescu, singur sau împreuna cu Iuliu Maniu, în care solicita retragerea armatei române din operatiunile militare, deoarece „o data Basarabia şi Bucovina readuse în trupul Ţării, România nu are niciun motiv sa lupte sau sa doreasca înfrângerea Angliei şi a Statelor Unite" (memoriu din 20 aprilie 1943, semnat alaturi de Maniu).
Dupa 23 august 1944 face parte din guvernul Constantin Sanatescu (23 august-4 noiembrie 1944), ca ministru secretar de Stat. Alaturi de rege şi de alti lideri democrati lupta în plan politic pentru stavilirea acapararii puterii de catre comunisti, însa fara succes. Venirea acestora la putere duce la arestarea sa (5/6 mai 1950), ca fiind „sef al boierimii reactionare". Batrân şi bolnav, nu rezista detentiei şi moare în închisoarea Sighet. Daca din punct de vedere profesional şi-a câstigat o binemeritata reputatie, fiind unul dintre initiatorii sistemului bancar şi de credit din România, ca om politic nu a reuşit sa se remarce în mod deosebit. De o excesiva prudenta, relativ inactiv într-o vreme de mari framântari pe scena politica, a parut o personalitate mai putin impunatoare în comparatie cu cei doi frati ai sai, Ion şi Vintila.
In anii regimurilor autoritare (carlist, apoi antonescian) a urmat initiativele lui Iuliu Maniu. Autor al lucrarilor Razboiul economic (1919), Agricultura în România (1919), D.A. Sturdza (1933), Doctrina liberala (f.a.), România şi revizuirea tratatelor (coautor I. Maniu, 1934), Amintiri, documente, corespondenta (1992).
irrelevant
broken