Constantin Bacalbasa (nascut 21 august 1856, Bucureşti - decedat 5 februarie 1935, Bucureşti), publicist, memorialist şi om politic. Unul din cei 13 fii ai pitarului Costache Telescu (Bacalbaşa), mulţi ani şef al poliţiei din Brăila, şi al Anetei Bobescu, beneficiază de o educaţie aleasă în familie.
A absolvit şcoala elementară şi gimnaziul la Brăila iar liceul la Sf. Sava din Bucureşti, apoi urmează doi ani la Facultatea de Drept a Univer şităţii Bucureşti; renunţă la studii pentru cariera de ziarist (1879). Redactor principal la „Emanciparea" şi Adevărul", colaborează la „Drepturile omului", „Telegraful", „Conservatorul", „Epoca", „Dimineaţa", „Universul",
„Literatorul", „Lupta". întemeiază şi conduce „Ghiţă Berbecul", revistă umoristică, „Ţara", „Patriotul" şi Românimea".
Opera sa constă, mai ales, în două lucrări memorialistice: Capitala sub ocupaţia duşmanului (1921) şi Bucureştii de altă dată (1927-1932). A cultivat proza şi dramaturgia: Chestia cârciumarilor (1908), Răvaşe de plăcintă (1908), Pardon (1899), ultima scrisă împreună cu fraţii săi Anton şi Ion. Membru al Partidului Conservator, este ales deputat în 1911 şi 1912, iar din 1919 devine preşedinte al şindicatului Ziariştilor. I s-au conferit înalte distincţii, precum cea de Comandor al Ordinului Sf. Sava, Cavaler al Legiunii de Onoare şi Ofiţer al Palmelor Academiei, în Franţa. Considera că cel mai frumos stil literar este acela pe care toată lumea îl înţelege, de la omul cult până la cel simplu, afirmând că „acel scriitor care ştie să redea în chipul cel mai uşor de înţeles lucrul pe care îl spune, acela este scriitorul cel mai mare".