Vasile Marin s-a nascut pe 29 ianuarie 1904 in Bucureşti si a decedat pe 13 ianuarie 1937 la Majadahonda, Spania. El a fost avocat, jurnalist, membru al Mişcării Legionare.
Despre viata sa:
Licenţiat al Facultăţii de Drept şi doctor în drept (1932) al Universităţii din Bucureşti cu teza Fascismul. Apropierea de Mişcarea Legionară a avut loc la începutul anilor '30, fiind atras de doctrina acesteia, pe care o numea "ideologia faptei".
In calitate de avocat, a apărat membri ai Legiunii în mai multe procese, până la arestarea sa după dizolvarea Gărzii de Fier (decembrie 1933). Eliberat din penitenciarul Jilava la 29 decembrie 1933, s-a remarcat, din nou, prin apărarea altor legionari întemniţaţi; partici
pă totodată la înfiinţarea taberelor de muncă voluntară din jurul Bucureştiului.
Publică la cotidianul "Cuvântul", aflat sub direcţia lui Nae Ionescu, şi la revista "Vestitorii". In structurile ML a fost Căpitan şef de judeţ în Ilfov şi Comandant Legionar. A participat la războiul civil din Spania, înrolat ca voluntar în armata general Franco, pentru a lupta împotriva ateismului, potrivit propriilor declaraţii. Şi-a găsit sfârşitul împreună cu alt cunoscut legionar şi prieten al său, Ion I. Moţa.
Cei doi au fost aduşi în ţară şi înmormântaţi după o amplă ceremonie funerară (13 februarie 1937) care a inclus parcurgerea unui traseu stabilit de legionari (inclusiv Casa Verde, sediul ML) şi o procesiune religioasă. A fost unul dintre teoreticienii Mişcării Legionare, propunând o "revoluţie naţională" în urma căreia să ia fiinţă statul "naţional-creştin-românesc legionar, de mâine".
Nu exista site-uri adaugate inca pentru vasile_marin. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.