Regina Maria a României (1914-27) s-a nascut pe 29 octombrie 1875 in Esewell Park, Comitatul Kent, Anglia si a decedat pe 18 iulie 1938 la Sinaia). Fiica lui Alfred, duce de Edinburgh, şi a Mariei Aleksandrovna, născută Mare Ducesă a Rusiei, nepoată a reginei Victoria şi a ţarului Aleksandru II al Rusiei.
Despre viata sa:
La 10 ianuarie 1893, prin căsătoria cu Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, prinţul moştenitor al României, devine prinţesă a României, iar după moartea regelui Carol I devine regină (11 octombrie 1914). Având o asemenea ascendenţă ilustră, de două ori imperială, fiind frumoasă, inteligentă, plină de curaj şi determinare, ca tânără prinţesă nu s-a resemnat cu
rolul ce i se rezervase - să ofere tronului moştenitori - astfel încât, încă de la venirea ei în România, s-a manifestat foarte liber şi activ. Personalitatea ei o eclipsa pe aceea, mai potolită, a soţului şi o făcea să-şi dorească situarea în planul cel mai vizibil. Contravenea, astfel, viziunii lui Carol I sub autoritatea căruia se afla tânăra pereche şi de aceea regele a căutat debuşee în care să se consume energia prinţesei.
Casele domneşti de la Cotroceni (Bucureşti) au fost dăruite tinerei perechi şi transformate într-un palat, iar mai târziu s-a adăugat şi Pelişorul (Sinaia). La decorarea acestora Regina Maria a participat personal şi cu entuziasm, experimentând variante şi combinaţii stilistice dintre care unele proveneau din Art Nouveau, iar altele din iconografia ortodoxă şi arta românească pentru care făcuse o pasiune. Concomitent, viitoarea regină participa la viaţa culturală şi îşi lega numele de numeroase acte de caritate, continuând, sub acest aspect, opera reginei Elisabeta. Cu timpul, a dat Casei Regale şase copii, trei băieţi şi trei fete, dintre care unii vor purta coroane. Primul născut va deveni regele României Carol II, iar dintre fete Elisabeta va deveni regină a Greciei, iar Mărioara, regină a Iugoslaviei, fapt ce-i va aduce în epocă porecla glumeaţă de "soacră a Balcanilor".
Considerând că şi-a îndeplinit datoria faţă de tron, Regina Maria s-a dedicat şi altor pasiuni decât cele artistice şi culturale iar calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime şi una dintre cele mai strălucitoare femei din societatea vremii. I s-au atribuit şi unele iubiri tăinuite, dintre care cea pentru Barbu Ştirbei era de notorietate în societatea înaltă. Spre deosebire de regina Elisabeta, s-a implicat adesea în viaţa politică, secondându-l pe rege care părea marcat de timiditate şi întârzia în luarea deciziilor. Alături de Ion I.C. Brătianu, a avut un rol hotărâtor în acceptarea, de către rege, a intrării în război de partea Antantei. A fost foarte activă în perioada războiului, implicându-se în organizarea spitalelor de campanie, făcând numeroase vizite bolnavilor şi soldaţilor aflaţi pe front, pentru a le ridica moralul.
La sfârşitul Primului Război Mondial a mers la Paris, în timpul Conferinţei de Pace, pentru a promova interesele României. Are convorbiri cu preşedintele Raymond Poincare şi cu primul-ministru Georges Clemenceau; este primită ca membru corespondent al Academiei de Belle-Arte, singura femeie printre bărbaţii acelei instituţii. La 15 octombrie 1922, Regina Maria şi Ferdinand au fost încoronaţi ca regi ai României Mari în Catedrala de la Alba Iulia, act ce semnifica punerea tuturor teritoriilor româneşti sub aceeaşi coroană. Crescută şi educată în epoca victoriană, a studiat în copilărie operele lui Goethe, Shakespeare şi ale poeţilor romantici englezi.
Influenţa acestora se va regăşi mai apoi în stilul romantic al propriilor sale scrieri. Ca tânără mamă a început să scrie mai întâi poveştile pe care le spunea copiilor, mai apoi, în anii războiului, a scris pentru soldaţi şi pentru diferite ziare. Memoriile sale, apărute în anii 1934-1935 sub titlul Povestea vieţii mele, marchează maturitatea sa artistică. Acestora li se adaugă Capitole târzii din viaţa mea (2007), precum şi cinci volume de însemnări zilnice. Devenind cunoscută şi ca scriitoare, acest fapt a încurajat-o să scrie până la sfârşitul vieţii, opera sa totalizând peste 30 de volume.
In 1926 a vizitat SUA împreună cu principesa Ileana şi principele Nicolae, moment ce reprezintă apogeul popularităţii sale. A fost profund rănită de atitudinea fiului său cel mare, Carol, moştenitorul tronului, care prin excesele sale din viaţa personală pusese în pericol dinastia. Tensiunile dintre ei au sporit în 1930, când acesta a revenit în ţară şi a fost proclamat rege. La scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic (Sudul Dobrogei, pe atunci în România), unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică.
Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate cauzele bolii, dar se vorbeşte despre violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, însă prea târziu. Revenită în ţară în iulie 1938, s-a stins din viaţă la Sinaia.
Dispărea astfel una dintre cele mai proeminente figuri de regine ale Europei şi cu siguranţă cea mai însemnată dintre reginele României. Conform dorinţei testamentare, inima i-a fost aşezată într-o casetă şi depusă la biserica Stella Maris, lângă vila sa din Balcic. In 1940, după ce România a pierdut acest teritoriu, caseta a fost adusă la castelul Bran, iar din 1970 se află la Muzeul Naţional de Istorie al României.
irrelevant
broken