Petre S. Aurelian (nascut 13 decembrie 1833, Slatina - decedat 24 ianuarie 1909, Bucureşti). Economist, agronom şi om politic liberal; preşedinte al Adunării Deputaţilor (9 decembrie 1895-21 noiembrie 1896); preşedinte al Senatului (16 noiembrie 1902-23 decembrie 1904; 9 iunie 1907-24 ianuarie 1909); preşedinte al Consiliului de Miniştri (21 noiembrie 1896-26 martie 1897); membru titular (1871) şi preşedinte al Academiei Române (26 martie 1901-23 martie 1904). Fiul unui învăţător stabilit la Slatina, descendent al unei vechi familii nobiliare din Transilvania (din zona Teiuş), studiază la Colegiul Sf. Sava (1854), apoi doi ani la facultăţile de Medicină şi Drept din Bucureşti.
Primind o bursă de la Eforia Şcoalelor
, urmează Şcoala Imperială de Agricultură de la Grignon (Franţa), încheindu-şi studiile în 1859 ca şef de promoţie şi primind prima medalie acordată şcolii de împăratul Napoleon III. Revenit în ţară, este director la Imprimeria Statului şi Monitorului Oficial (1860-1861), redactor al publicaţiei "Monitorul comunelor rurale" (1862) şi şef al departamentului Agricultură - Comerţ din Ministerul Lucrărilor Publice.
Concomitent este profesor şi director (1863) al Şcolii de Agricultură şi silvicultură de la Pantelimon, profesor de economie rurală şi drept administrativ la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (din 1879). Economist de vază şi publicist, iniţiază şi conduce, între 1870-1901, periodicele "Revista ştiinţifică", "Economia naţională", "Economia rurală". Membru marcant al PNL, deputat (din 1879), ministru al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (21 august 1877-26 mai 1878; 29 aprilie 1887-20 martie 1888), al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1 august 1882-23 iunie 1884) în guverne conduse de Ion C. Brătianu.
In 1880-1908 se plasează în fruntea unui grup di şident "de stânga" (Va şile Lascăr, George Mârzescu, Emil Porumbaru, Emil Costinescu, Petre Grădişteanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Xenopol), intitulat "drapeliştii" (de la ziarul "Drapelul"), care milita pentru o conducere colectivă a PNL, reforma învăţământului, introducerea colegiului unic la alegerile judeţene, reorganizarea căilor ferate, înfiinţarea Casei Rurale. Ulterior, în 1900, grupul revine "în matcă", recunoscând şefia lui D.A. Sturdza. Ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor (21 noiembrie 1896-26 martie 1897) şi la Afaceri Străine (13-26 martie 1897) în guvernul pe care l-a condus, ministru de Interne (14 februarie 1901-l8 iulie 1902) şi ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor (18 iulie-14 noiembrie 1902). Printre contribuţiile sale se numără susţinerea primei legi care încuraja industria în România (1887), votarea Legii repaosului duminical (în perioada când se afla la conducerea Executivului) şi introducerea ştiinţei agricole în învăţământ (este autorul unui Manual de agricultură pentru clasele primare, 1869).
Om cu deosebite calităţi intelectuale, este şi un mare iubitor al culturii şi artelor, fiind unul dintre fondatori (1865) şi primul preşedinte al Ateneului Român, precum şi unul dintre iniţiatorii şi conducătorii Societăţii Regale Române de Geografie, Societăţii de Economie Politică şi al Societăţii Agricultorilor.
Unul dintre reprezentanţii străluciţi ai gândirii economice româneşti din sec. XIX, s-a pronunţat pentru independenţa economică a ţării, industrializarea ei pe cale protecţionistă, ameliorarea stării ţărănimii prin dezvoltarea industriei casnice, dezvoltarea cercetărilor agricole şi geologice.
Este organizatorul (alături de Ion Ionescu de la Brad) primei expoziţii naţionale de produse agricole şi industriale româneşti şi, împreună cu Alexandru Odobescu, al pavilionului românesc la Expoziţia Universală de la Paris (1867), când România a participat sub pavilion propriu, pentru prima dată separat de Imperiul Otoman.
Pentru activitatea sa în cadrul expoziţiei a fost decorat de împăratul Napoleon III cu Legiunea de Onoare. Autor al unor valoroase lucrări de economie: Catehismul economiei politice (1869), Terra nostra (1875), Cum se poate fonda industria în România şi industria română faţă de libertatea comerţului de importaţiune (1881), Viitorul nostru economic (1890), Agricultura la români (1905).
Petre S. Aurelian Liste
irrelevant
broken