Petre Constantinescu-Iasi (nascut 25 noiembrie 1892, Iaşi - decedat 1 decembrie 1977, Bucureşti). Istoric, profesor, academician şi om politic comunist. Se naşte într-o familie de învăţători din Iaşi, unde urmează toate studiile elementare şi Facultatea de Litere şi Filozofie (1914). Profesor de liceu la Iaşi, Huşi, Bârlad (1914-1926), apoi la Univerşitatea A.I. Cuza din Iaşi (1925-1936).
In 1925 obţine doctoratul în istoria artelor şi arheologie, cu teza Nartexul în artele bizantină, sud-slave şi română. Incă din perioada studiilor liceale aderă la ideile socialiste, intrând în PSD în 1910, iar în 1921 devine membru fondator al PCR, având un rol important în susţinerea activităţii acestuia sub diferite organizaţii-paravan, partidul fiind scos în
afara legii deoarece milita pentru dezintegrarea României. Ia parte la constituirea Comitetului Naţional Antifascist (1933) şi este membru fondator al organizaţiei Amicii URSS (1934), organizaţie finanţată de Komintern, interzisă la scurt timp de la infiinţare. Tolerat multă vreme de autorităţi, este arestat şi judecat în 1936, fiind închis la Doftana, Miercurea Ciuc şi Târgu-Jiu.
După 23 august 1944 este unul dintre „pionii" instaurării comunismului în România, fiind preşedintele (1947-1949) Partidului National Popular, formaţiune satelit a PCR care urmărea sa rupa o parte din electoratul PNŢ. Ulterior, după câştigarea puterii de catre comunişti, contribuie la subordonarea istoriografiei româneşti ideologiei comuniste de factură stalinistă şi la epurările efectuate în rândul istoricilor români „burghezi". Este unul dintre responsabilii rescrierii istoriei nationale după principiile materialismului istoric, folosind metodele de cercetare ale „şcolii sovietice". El a combătut istoriografia românească tradiţională, pe care o acuza de „obiectivism formal", considerând că „sarcinile imediate ale istoricilor din RPR constau, în primul rând, din însuşirea concepţiei materialismului dialectic şi materialismului istoric, foloşind învăţăturile lui Marx-Engels-Lenin şi Stalin" (1949).
Pentru activitatea sa este recompensat cu funcţii importante: deputat de Tutova, Bârlad şi Vaslui (1946-1975), vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948), ministru secretar de Stat la Departamentul Propagandei (1945-1946), ministru secretar de Stat la Ministerul Informaţiilor (1946), vicepreşedinte al MAN (1948-1952) ministru al Cultelor (24 ianuarie 1953-19 martie 1957), vicepreşedinte al Academiei RPR (1955), membru al Prezidiului MAN (1957-1961) vicepreşedinte al ARLUS (1962), membru al Consiliului de Stat (1963-1965). Totodată, deţine mai multe funcţii în domeniul culturii şi învăţământului: preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice, preşedinte al Uniunii societăţilor ştiinţifice ale corpului didactic din România, preşedinte al Comitetului naţional al ştiinţelor din RPR/RSR (1955-1974), preşedinte al Comişiei Monumentelor Istorice, director al Institutului de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti (1948-1953), director al Institutului de Studii Româno-Sovietice (1962-1964). A publicat peste 100 de lucrări în domeniul artei creştine, relaţiilor româno-bulgare şi româno-ruse, istoriei PCR şi a mişcării comuniste internaţionale.
Intre lucrările sale se numără Istoria artei bizantine (1927), Evoluţia stilului moldovenesc (1927), Istoria artei creştine din Apus (1929), Românii şi bulgarii (1945), Intelectualii şi Revoluţia de la 1848 în Principatele Române (1948), Relaţii culturale româno-ruse din trecut (1954), Pagini de luptă din trecut (1972), De la eliberare la socialism 1944-1955 (1973) şi în anii socialismului victorios (1976).
irrelevant
broken