Ion Hudita s-a nascut pe data de 1 august 1896 in comuna Bogdăneşti, judetul Suceava si s-a stins din viata pe 21 martie 1982 la Bucureşti. El a fost profesor, istoric şi om politic.

Despre viata sa:

S-a născut în familia învăţătorului Vasile Hudita; mama sa, Măria, era şi ea fiică de învăţător, a urmat Liceul Naţional din Iaşi. In timpul Primului Război Mondial, deşi mobilizat, îşi încheie studiile universitare obţinând licenţe în drept (1918), geografie, litere şi filozofie, specialitatea istorie (1919).

In 1919-1920 este profesor la Liceul B.P. Hasdeu din Cernăuţi, apoi pleacă cu o bursă la Paris pentru a-şi pregăti doctoratul. După susţinerea acestuia (1927) revine în România şi este numit conferenţiar universitar la Universitatea din Iaşi. In mai multe rânduri concurează cu Andrei Oţetea pentru postul de profesor la Catedra de istorie modernă şi contemporană, dar în final pierde în favoarea acestuia. Din 1933 se mută la Bucureşti. Predă la Academia de înalte Studii Industriale şi Comerciale (1935-1938), dar, din cauza opoziţiei lui faţă de regimul lui Carol II, catedra sa este desfiinţată şi este numit profesor la Şcoala de Arhivistică, nou înfiinţată (1939-1941).

Conferenţiar (1941), apoi profesor (1944) la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde susţine cursul de istoria diplomaţiei. In paralel a făcut politică, activând în rândurile Partidului Naţional Democrat condus de Nicolae Lupu, pe listele căruia este ales deputat (1932). După fuziunea PND cu PNŢ (1934) se apropie de Iuliu Maniu şi se plasează în relaţii tensionate cu grupul naţional-ţărănesc care-l susţinea pe Carol II. Ulterior s-a situat pe poziţii ostile faţă de regimul legionar şi faţă de politica germanofilă a lui Ion Antonescu. L-a secondat pe I. Maniu în toate acţiunile acestuia din anii războiului. După lovitura de stat din 23 august 1944 a continuat să rămână implicat în politica partidului până la desfiinţarea acestuia (1947). A ocupat funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor în cel de-al doilea guvern Sănătescu (4 noiembrie 1944-5 decembrie 1944), apoi în guvernul Rădescu (6 decembrie 1944-5 martie 1945).

In 1946 a fost ales deputat, în ciuda faptului că alegerile fuseseră complet falsificate de blocul guvernamental condus de PCR. In 1947 a fost eliminat din învăţământ şi în acelaşi an arestat. Fără a fi judecat, a rămas opt ani în închisorile de la Văcăreşti, din Craiova şi Sighet. Eliberat în 1955, a fost arestat şi întemniţat din nou (1961-1962). In intervalul dintre detenţii a fost un timp cercetător principal la Institutul de Istorie Nicolae Iorga (1956-1959). In paralel cu activitatea ştiinţifică sau politică, timp de câteva decenii a ţinut un jurnal de însemnări zilnice care constituie un document valoros asupra epocii.

Autor al lucrărilor: Histoire des relations diplomatiques entre la France et la principaute de Transylvanie au XVII-eme siecle (teza de doctorat, Paris, 1927), Franţa şi Cuza-Vodă. Lovitura de stat proiectată în 1863 (1941). Postum i-a apărut Jurnalul politic (9 vol., 1997-2006).

---

Tag-uri: politician, istoric, profesor

[editeaza tag-uri]

---

Categorie: Personalitati  - ( Personalitati - Archiva)

Data Adaugarii: 11 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---