Gheorghe Magheru s-a nascut in anul 1803 in satul Bârzeiu de Gilort, comuna Albeni, judetul Gorj si a decedat pe 23 martie 1880 la Bucureşti. El a fost general şi om politic.
Despre viata sa:
Unul dintre cei 8 copii ai preotului Ion Magheru, deprinde de mic meşteşugul armelor, dovedindu-se un bun ţintaş. Nu se cunosc date despre studiile sale, ceea ce se ştie este că îi plăcea mult să citească şi cunoştea limbile greacă şi franceză.
De timpuriu îmbrăţişează cariera armelor şi se înrolează în oastea lui Tudor Vladimirescu, iar după înfrângerea mişcării acestuia ajunge căpitan de panduri, luptând contra bandelor otomane care prădau ţara. Participă la războiul ru
so-turc din 1828-1829, fiind decorat de ţarul Rusiei cu Ordinul Sf. Ana în grad de cavaler şi primind în dar o sabie de onoare. Deşi avea calităţi militare certe, în 1831, când s-a format "miliţia naţională" (armata), a refuzat să se înroleze, nemulţumit de gradul de căpitan pe care l-ar fi primit, comparativ cu fiii de boieri care, lipsiţi de orice experienţă militară, primeau grade mai mari. Decide să intre în magistratură, primind funcţia de judecător de pace şi apoi de preşedinte al tribunalului, iar în 1846 este numit ispravnic (prefect) al judeţului Romanaţi de către domnul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu.
In mai 1848, acelaşi domn îl numeşte comandant-şef al tuturor dorobanţilor şi plăieşilor de peste Olt. Chiar dacă deţinea funcţii importante, participă la mişcarea naţională, fiind unul dintre membrii societăţii secrete Frăţia şi implicându-se în Revoluţia de la 1848. Adunarea de la Islaz (iunie 1848), care a însemnat începutul Revoluţiei, s-a ţinut în judeţul Romanaţi aflat sub conducerea sa; a sprijinit acţiunile revoluţionare, refuzând ordinele represive ale domnului. A făcut parte din al doilea guvern provizoriu ca ministru de Finanţe, primind şi comanda generală a trupelor neregulate şi funcţia de inspector al gărzilor naţionale. Nu a putut fi arestat de complotiştii Ion Odobescu şi Ion Solomon, apărându-se cu sabia în mână la 19 iunie 1848.
Conform intereselor Revoluţiei merge în Oltenia pentru a organiza rezistenţa armată, stabilindu-şi tabăra la Râureni (2 august 1848). După intrarea turcilor în ţară i se cere să se predea, dar refuză răspunzând: "Sunt român, domnule, şi mai bine voi muri decât a cădea iar în sclavie...!" Sfătuit de consulul englez de la Bucureşti, decide dizolvarea taberei de la Râureni (28 sept. 1848) pentru a preveni o vărsare de sânge inutilă şi se retrage la Sibiu.
Pleacă la Viena in februarie 1849), unde rămâne până în 1854, când merge la Istanbul. In cele două capitale desfăşoară o intensă activitate diplomatică pentru cauza românească, trimiţând memorii şi scrisori autorităţilor. Se întoarce în ţară (iulie 1857) şi devine membru în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească, apoi face parte din Adunarea Electivă care alege ca domn pe A.I. Cuza, la 24 ianuarie 1859.
După abdicarea lui Cuza a continuat activitatea politică, devenind membru al PNL, deputat în mai multe rânduri şi preşedinte al Adunării Deputaţilor (1876), dar în ultima parte a vieţii s-a ţinut departe de viaţa publică. Din familia sa se distinge fiul cel mare, Gheorghe (Ghiţă) Magheru, magistrat, prefect de Gorj şi deputat din partea PNL.
S-a stins din viaţă la Bucureşti, fiind înmormântat la Târgu-Jiu. Pe piatra de mormânt se află următoarea inscripţie: "Trecătorule! Aici repausează generalul George Magheru, născut la 1803 şi decedat la 1880, luptător fără preget pentru mărirea ţării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei. Eternă fie-i memoria!"
Gheorghe Magheru Liste
irrelevant
broken