„ambasadoarea sufletului românesc" (Nicolae Iorga)
S-a născut în Bucureşti la 21 septembrie 1864. Tatăl său a fost Ioan Văcărescu, iar mama, Eufrosina Fălcoianu, ambii descinzând din familii de boieri patrioţi, cu multă ştiinţă de carte.
Copilăria şi-a petrecut-o când la Fălcoi - Oltenia, la moşia bunicilor, când la Văcăreşti - Muntenia. A avut o guvernantă englezoaică de la care a aflat multe lucruri despre operele scriitorilor britanici. Ceva mai târziu pleacă în Franţa, la Paris, unde rămâne definitiv. Tot aici, ia contact direct cu literatura franceză şi cu făuritorii ei precum: Ch. Leconte de Lisle (1818-l894) şi Victor Hugo (1802-l885). Aici, la Paris, îşi rea
lizează educaţia aleasă, la Sorbona, audiind lecţii de filozofie, de estetică şi de istorie, ţinute de profesori celebri, iar arta poetică şi-o perfecţionează cu ajutorul poetului parnasian Rene Francois Armand Prudhomme (1839-l907), zis Sully Prudhomme.
O întâlnire cu Regina Elisabeta (Carmen Sylva) i-a marcat viaţa în mod profund. De la Carmen Sylva a învăţat să aprecieze tot ce e bun, nobil, adevărat, frumuseţea naturii şi cea a muncii. Elena a fost invitată la Palatul Regal devenind protejata reginei, dat fiind că aceasta tocmai pierduse singurul ei copil şi toată dragostea reginei s-a revărsat asupra Elencuţei.
Elena Văcărescu a colecţionat cântece populare româneşti şi le-a publicat într-o carte cu titlul Rapsodul Dâmboviţei, beneficiind şi de aportul reginei, care a tradus aceste cântece în limba germană. Ea s-a bucurat de o adevărată faimă, întrucât lucrarea amintită a fost editată şi în alte ţări.
Regina Elisabeta ţintea însă mult mai departe: ea dorea să o logodească cu Ferdinand, prinţul moştenitor al Tronului, care o iubea foarte mult pe Elena, dar Regele Carol I s-a opus categoric fiindcă această căsătorie nu era în concordanţă cu Constituţia ţării. Aşa se explică plecarea intempestivă, mai bine zis exilarea Elenei Văcărescu la Paris şi expedierea Reginei Elisabeta, pentru doi ani, în Germania. Viitorul Rege, Ferdinand întregitorul, care era îndrăgostit puternic de Elena, a suferit foarte mult din cauza despărţirii de viitoarea poetesă.
Despre şederea ei în Franţa, Elena Văcărescu scrie: „Pentru mine Franţa rămâne ţara care a primit solia mea românească, ţara care, înţelegându-mi misiunea, mi-a înlesnit-o cu o generozitate pe care renunţ să o descriu în culori ditirambice".
La Paris publică şase volume de versuri, face parte din comitete feministe, filantropice, umanitare, publică permanent diverse articole în ziare şi reviste, precum în „L'Ilustration", „Les Debats", „Le Temps"; are numeroase colaborări literare sub forma de: proză, versuri, teatru, traduceri etc.
Popularizează în conferinţe diferiţi scriitori români: Vasile Alec-sandri, Mihai Eminescu etc.
Întreprinde o operă de traduceri ale poeţilor noştri: G. Coşbuc, O. Goga, M. Eminescu. Crezul ei puternic era idealul naţional de reîntregire a ţării: Elena face o expunere privind situaţia României în faţa Senatului Francez, este membră în Consiliul Naţional al Unităţii Române, alături de N. Titulescu, O. Goga şi alţii. Este membră a delegaţiei române participante la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-l920), este prezentă la semnarea Tratatului care consfinţea frontierele României Mari.
Franţa îi acordă ordinul Legiunii de Onoare, instituit de Primul consul Bonaparte în 1802, iar Generalisimul Foch Ferdinand (185l-l929) o felicită „pentru serviciile deosebite aduse cauzei Aliaţilor, în general, şi Franţei, în special".
În 1920 participă la Şedinţa de fondare a Ligii Naţiunilor, în delegaţia română.
Academia Română îi acordă în 1925 titlul de Membră de Onoare a acestei instituţii, fiind prima femeie care a primit acest titlu.
Considerăm că această distinsă doamnă, Elena Văcărescu, a îndeplinit cu cinste şi multă competenţă Testamentul înaintaşului ei, Ienăchiţă Văcărescu, care afirma:
„Urmaşilor mei Văcăreşti Las vouă moştenire Creşterea limbii româneşti Şi a Patriei cinstire."
Elena Văcărescu se stinge din viaţă la Paris în 1947. Corpul ei a fost înmormântat în cavoul familiei Văcăreştilor din cimitirul Bellu din Bucureşti.
irrelevant
broken