Carol II (nascut 15 octombrie 1893, Sinaia - decedat 4 aprilie 1953, Estoril, Portugalia). Rege al României (8 iunie 1930-6 septembrie 1940). Fiul regelui Ferdinand şi al reginei Maria, este primul membru al familiei de Hohenzollern nascut în România şi botezat ortodox. De educatia lui s-a ocupat însuşi regele Carol I, preocupat sa formeze la tânarul vlastar virtutile necesare unui viitor rege. Are ca profesori pe Nicolae lorga şi Gheorghe Murgoci. Absolva Scoala fiilor de militari din Iaşi, apoi Scoala de Ofiteri din Bucuresti.
Trece prin toate gradele militare, de la sublocotenent (1908) la general de divizie (1923). In ajunul Primului Razboi Mondial era receptat ca inteligent, instruit şi sârguincios, cu o personalitate puternica. La moartea lui C
arol I (1914), prin urcarea pe tron a tatalui sau, Carol II devine principe mostenitor şi senator de drept. Vârsta şi, mai ales, firea navalnica, îl determina sa nu accepte conventiile Casei Regale, care obligau pe rege şi pe mostenitorii tronului sa se casatoreasca cu printese straine. Astfel, spre sfârşitul Primului Razboi Mondial paraseste comanda regimentului încartiruit la Piatra Neamt, trece frontiera şi se casatoreste în ascuns, la Odessa (31 august 1918), cu Ioana (Zizi) Lambrino, fiica unui maior din anturajul Curtii. Printr-o scrisoare îşi anunta decizia de a renunta la tron, pe care o va retracta ulterior. Casatoria morganatica este anulata de catre Tribunalul Ilfov (1 august 1919) înainte de nasterea fiului celor doi, Mircea Carol.
In 1921 (10 martie) se casatoreste cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, care da nastere, în acela şi an, celui care va deveni regele Mihai. Intre Carol şi sotia sa a urmat curând o perioada de racire a relatiei (vor divorta la 21 iunie 1928), o alta femeie aparând în viata sa: Elena (Magda) Wolf Lupescu, de care va ramâne legat toata viata. Carol II pleaca cu ea la Paris, renuntând din nou la drepturile sale de mostenitor al Coroanei în 1925 (12 decembrie). De aceasta data, regele Ferdinand îl îndeparteaza din Casa Regala, desernnându-l mostenitor pe nevârstnicul sau nepot, Mihai. Dupa moartea regelui şi a lui Ion I.C. Bratianu, puterea este preluata de PNT, în urma alegerilor din 1928. La initiativa lui Iuliu Maniu i se propune venirea pe tron cu conditia renuntării la legatura cu Elena Lupescu. Carol II revine în Ţara pe 6 iunie 1930 şi este proclamat rege doua zile mai târziu. Cu toate promisiunile solemne facute lui Ion Maniu, pe atunci prim-ministru, la putin timp dupa urcarea pe tron Elena Lupescu revine la Bucuresti, formându-se în jurul ei o adevarata camarila. Dupa ieşirea din criza economica (1933) se fac paşi importanti în directia modernizarii şi dezvoltării economice, mai ales a industriei (unde regele avea şi un interes personal, fiind actionar la mai toate marile întreprinderi şi banci din România). In plan politic evolutiile sunt însa negative, viata democratica din România având de suferit. Incearca sa guverneze „peste partide" şi urmareste slabirea celor mai importante formatiuni, PNT şi PNL, prin încurajarea unor aripi disidente. Mai dificil este relatia cu Miscarea Legionara, pe care a tolerat-o în anii 1930-1935, dar care a devenit principala forta de opozitie dupa aceea. Atacurile legionarilor împotriva Camarilei corupte din jurul lui Carol şi a vietii imorale a acestuia au dus, în cele din urma, la un conflict deschis, cu consecinte dezastruoase asupra vietii politice. In 1937, când niciun partid nu a reuşit sa câstige alegerile parlamentare cu cel putin 40% din voturi pentru a beneficia de „prima electorala" care-i asigura majoritatea parlamentara, Carol II a profitat de şituatie şi, dupa scurta viata (o luna şi jumatate) a guvernatorului Octavian Goga, a recurs la o lovitura de stat (10 februarie 1938), pentru a instaura un regim autoritar.
Din initiativa sa a fost adoptata o noua Constitutie (27 februarie 1938), prin care erau sporite prerogativele regale, urmata de desfiintarea partidelor Politice (30 martie 1938) şi de crearea partidului unic Frontul Renasterii Nationale (16 decembrie 1938). Neputând sa preia controlul ML, singura organizatie care mai reprezenta un pericol pentru puterea sa, a decis decapitarea acesteia prin asasinarea lui C. Zelea-Codreanu (noiembrie 1938). In acest timp, a initiat schimbari menite sa sprijine noul regim: a desfiintat sindicatele, inlocuindu-le cu bresle (octombrie 1938), a reorganizat Straja Ţării (decembrie 1938), organizatie care înregimenta tinerii, a organizat mari festivitati pe stadioane, expresie a instituirii cultului personalitatii. In contextul vietii politice internationale, dominate de ascensiunea Germaniei, încearca sa promoveze un antisemitism de fatada şi proclama „reconcilierea nationala" cu legionarii. Astfel, noul conducator al acestora, Horia Sima, a fost inclus în Guvern (28 iunie 1940), ulterior (din 4 iulie 1940) legionarii primind alte trei portofolii ministeriale în cabinetul Ion Gigurtu. Sperantele lui Carol II ca va obtine bunavointa Germaniei au fost contrazise de realitate, România suferind importante pierderi teritoriale în cursul anului 1940: Basarabia, nordul Bucovinei, nord-vestul Transilvaniei şi Cadrilaterul au fost cedate statelor revizioniste învecinate, sprijinite de Germania.
Popularitatea regelui s-a prabuşit, manifestatiile de strada, organizate de legionari, fiind tot mai numeroase şi mai contestatare. In aceste conditii decide sa predea puterea generalului Ion Antonescu (5 septembrie 1940), un mai vechi adversar care se bucura de încrederea armatei şi a partidelor. A doua zi trecea „grelele sarcini ale domniei" pe umerii fiului sau, Mihai, ferindu-se a folosi termenul „abdicare". Paraseste Ţara în aceeasi zi, alaturi de Elena Lupescu, scapând dintr-un atentat pus la cale de legionari la Timisoara, cu un tren încarcat cu obiecte din patrimoniul Coroanei: tablouri de mari pictori, bijuterii, armuri, goblenuri. In timpul razboiului şi dupa aceea a facut unele tentative de a reveni pe tron, contactându-i chiar şi pe sovietici în acest sens, ceea ce a creat probleme în relatia cu fiul sau, Mihai, pe care nu l-a mai revazut niciodata. A trait în Spania, Portugalia, Cuba, Mexic, Brazilia.
La 7 iulie 1947 s-a casatorit cu Elena Lupescu, la Rio de Janeiro. A fost înmormântat la Lisabona, iar la 13 februarie 2003 osemintele i-au fost reînhumate în necropola regala de la Curtea de Arges. In timpul celor 10 ani de domnie institutiile politice ale Ţării au decazut, ajungându-se de la democratie la dictatura, iar Ţara a suferit amputari teritoriale grave, în primul rând din cauza evolutiilor internationale, dar şi a unor greseli personale. Totu şi, s-a înregistrat un progres autentic în domeniul economic, al învatamântului, stiintelor şi artelor. A sprijinit cultura (îi placea sa se autointituleze „voievod al culturii") prin intermediul Fundatiilor Regale care au tiparit operele celor mai importanti scriitori români; a instituit premii literare, „Saptamâna Cartii , saloane de expozitii etc. Este, fara îndoiala, cel mai controversat dintre regii României şi unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Ţării. Contemporanii l-au criticat pentru viata imorala, punerea capriciilor personale mai presus de interesul Ţării, pentru coruptia pe care a patronat-o şi regimul autoritar pe care l-a creat.
In rândul istoricilor „interpretarea" este mai degraba negativa în privinta rolului sau politic. Ii sunt reprosate încalcarea principiilor democratice prin guvernarea „peste partide", instaurarea regimului autoritar (care a însemnat, între altele, desfiintarea partidelor politice şi instituirea partidului unic), cultul personalitatii, întretinerea unei camarile etc. Pe de alta parte, jurnalul sau intim îl arata preocupat de interesul national, cautând cu disperare solutii la gravele probleme cu care se confrunta Ţara, contrazicând cinismul pe care multi istorici i l-au atribuit.
Carol II Liste