Carol I de România (nascut 8/20 aprilie 1839, Sigmaringen - decedat 10 octombrie 1914, Sinaia). Domn (10 mai 1866-26 martie 1881), apoi rege al României (26 martie 1881-10 octombrie 1914), de origine germana; unul dintre cei mai mari conducatori ai românilor, cu cea mai îndelungata domnie şi cele mai numeroase realizari. Pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, era al doilea fiu al printului Karl Anton şi al principesei Josephine, dupa tata fiind înrudit cu dinastia domnitoare în Prusia, iar dupa mama, cu împaratul Frantei, Napoleon III.

Absolva Scoala de cadeti din Munster şi Scoala de artilerie din Berlin, fiind încadrat ca ofiter în armata prusaca pâna în 1866, când devine domn al Român iei. Educatia militara îşi pune amprenta asupra personalitatii, fiind toata viata un om sever, ordonat, echlibrat şi cu şimtul datoriei. Participa la cel de-al doilea razboi pentru Schleswig, experienta care-i va folosi în timpul razboiului ruso-româno-turc. Dupa abdicarea fortata a lui A.I. Cuza, Ion C. Bratianu îi propune coroana României, sperând ca legaturile sale de familie vor înlesni obtinerea unui statut international cât mai bun pentru România şi în special dobândirea independentei. Pentru a ajunge în România calatoreste clandestin, ca om de afaceri, cu numele Carol Hettingen, din cauza razboiului austro-prusac aflat în desfasurare, ajungând în Ţara cu un vapor.

La 10 mai 1866 este primit de multimea entuziasmata la Baneasa, merge la Mitropolie unde se oficiaza o slujba în cinstea sa, apoi rosteste juramântul la Adunarea Deputatilor, fiind proclamat domn (titlu pastrat pâna la 26 martie 1881, când Parlamentul il proclama rege). Se împlinea astfel cererea Adunarii ad-hoc din octombrie 1857 de a fi adus „un principe strain, cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei". La putin timp dupa instalare este adoptata Constitutia pe baza careia va domni şi care îi conferea cel mai important rol între factorii de decizie politica ai Ţării (domnul numea şi revoca ministrii, putea dizolva Parlamentul, era capul armatei s.a.). Constitutia instituia dinastia de Hohenzollem, succesiunea la tron fiind stabilita ereditar în linie directa masculina prin dreptul de primogenitura, cu mentiunea ca descendentii vor fi crescuti în spiritul religiei ortodoxe. Inceputul domniei este mai dificil, având de înfruntat miscari republicane (cea mai importanta la 8 august 1870, la Ploiesti, unde a fost pregatit un complot militar), antipatii pe criterii nationale într-o Românie francofila (în perioada razboiului franco-prusac din 1871), greutatea adaptării la o cultura balcanica şi suspiciunile populare fata de un strain care nu cunostea limba neamului, acestea în conditiile unei vieti politice extrem de agitate: între iulie 1866 şi martie 1871 au loc 10 schimbari de guverne şi 30 de remanieri ministeriale, iar corpurile legiuitoare sunt dizolvate de sase ori. In martie 1871 îşi anunta intentia de a abdica, apreciind ca România este o Ţara neguvernabila. Acest gest alerteaza clasa politica, pericolul unui haos general determinându-i pe adversari sa-l roage sa nu paraseasca tronul.

Dupa acest început dificil se realizeaza un echilibru între fortele politice ale Ţării, devenind un arbitru respectat şi impartial, impunând sistemul numit „rotativa guvernamentala", care consta în încredintarea guvernarii succesiv liberalilor şi conservatorilor, ceea ce duce la o anumita stabilitate. Apropierea de natiune are loc abia în timpul Razboiului din 1877, când are o contributie esentiala la victoria care oferea patriei sale adoptive independenta de stat şi, ca urmare, posibilitati nelimitate de dezvoltare. Titu Maiorescu avea sa scrie: „Pe acest domnitor românul îl şimte pentru întâia şi data ca domnitorul sau, la el se uita, de el este mândru, în el a prins încredere". Dupa obtinerea independentei şi proclamarea regatului (10 mai 1881), sub conducerea sa, România cunoaste o puternica dezvoltare: se construiesc instalatii pentru rafinarea petrolului, întreprinderi forestiere, fabrici de hârtie, ciment, se dezvolta sistemul bancar, având ca pivot Banca Nationala a României (înfiintata în 1880), se construiesc cai ferate, sunt amenajate porturile dunarene şi portul Constanta, este construit podul de la Cernavoda, sunt modernizate drumurile.

In Bucuresti se construiesc cladiri impunatoare: Ateneul Român, Casa de Economii şi Consemnatiuni, Palatul Postelor (actualul Muzeu National de Istorie), Biblioteca Universitara, Palatul Cotroceni, iar la Sinaia, castelul Peles, o adevarata bijuterie arhitectonica. La 5 iunie 1884 Parlamentul voteaza Legea pentru înfiintarea Domeniilor Coroanei, în baza careia regele primea 12 moşii în mai multe judete, însumând 132 110 ha. Era descris de apropiati ca un om rece, punctual, ordonat, dominat de şimtul datoriei, preocupat de prestigiul dinastiei şi de problemele Ţării (regina Elisabeta spunea ca „îşi poarta coroana şi în somn"). La venirea în Ţara nu stia mai nimic despre aceasta, iar primele sale impresii au fost negative: era surprins de aspectul oriental al Bucurestilor şi de asa-numitul Palat domnesc, o cladire cu un singur etaj, din apartamentele careia, potrivit propriilor marturisiri, se vedea o „piata murdara" unde se instalasera cateva familii de tigani şi unde „porcii se tavaleau prin noroi". Era un spirit metodic şi meticulos, gestionându-şi singur arhiva. Se documenta permanent în cele mai variate domenii, studierea istoriei românilor ocupând un loc de frunte între preocuparile sale. Citea presa interna şi externa, colectiona arme, tablouri, carte veche şi rara, numeroase manuscrise achizitionate din propriile resurse financiare fiind daruite ulterior Academiei sau Bibliotecii Universitare pe care a înfiintat-o şi care-i purta numele. Extrem de punctual, era deranjat de lejeritatea românilor în aceasta privinta, nu de putine ori, la diferite ocazii, daruindu-le ceasornice unor oameni politici. Cunostea şi vorbea limbile franceza şi engleza, asimilând destul de rapid şi româna, chiar daca era perceptibil un puternic accent german. Fire introvertita, rareori destainuind cuiva gândurile şi planurile sale, nu avea prieteni intimi, ci numai consilieri. Nu şi-a format o camarila, marturisindu-şi dispretul fata de cei care încercau sa-i câstige favorurile magulindu-l. Pe cei care s-au şituat împotriva sa în anumite momente i-a iertat sau i-a promovat în functii de raspundere, multi devenindu-i partizani (A. Candiano-Popescu, D.A. Sturdza).

A avut aproape permanent opozitia nor liberali radicali şi socialisti, ale caror gazete îl considerau responsabil de actionarea „defectuoasa" a mecanismelor puterii şi de alte dificultati, calificându-l drept „spion prusian". A ramas memorabil gestul sau de a saluta cu un singur deget la chipiu sau faptul ca obisnuia sa-şi întâmpine interlocutorii întinzând numai unul sau doua degete, foarte rar mâna întreaga, şi numai in caz de apreciere deosebita. A asigurat continuitatea dinastiei înfiindu-l pe nepotul sau de frate, Ferdinand (a avut doar o fiica, decedata de timpuriu), pe care din ratiuni politice a avut grija sa-l însoare cu printesa Maria, inrudita îndeaproape cu familiile domnitoare din Anglia şi Rusia, dar având şi ascendenta germana. A stopat cu fermitate legatura de dragoste dintre Ferdinand şi Elena Vacarescu, care încalca principiul echidistantei fata de partidele autohtone, exilând pentru doi ani pe regina, care încurajase idila celor doi, şi pe Elena, pe termen nelimitat.

Devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodata nu şi-a uitat radacinile germane, în politica externa optand pentru o alianta cu marea putere europeana. Astfel, în 1883 semneaza un tratat secret cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia ignorând opinia publica româneasca, fidela Frantei. Adept al intrarii României în Primul Razboi Mondial de partea Germaniei, în fata opozitiei puternice din partea elitei politice românesti accepta, cu durere, neutralitatea (Consiliul de Coroana din 21 iulie 1914). Se spune ca acest lucru i-a grabit sfârsitul, regele murind la putina vreme, neîmpacat. A fost înmormântat în necropola regala de la Curtea de Arges. Lua astfel sfârsit cea mai îndelungata domnie din istoria românilor şi cea mai bogata în realizari: obtinerea indepensdentei de stat, marirea hotarelor Ţării (cu Dobrogea, prin Tratatul de la Berlin din 1878, şi cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la Bucuresti din 1913), asigurarea ieşirii la mare prin modernizarea portului Constanta şi construirea primului pod peste Dunare, la Cernavoda, cresterea prestigiului Ţării în exterior modernizare şi dezvoltare în toate domeniile vietii sociale, asigurarea stabilitatii politice dupa moartea sa prin desemnarea şi formarea lui Ferdinand ca succesor.

Prin testament a lasat donatii importante (circa 12 mii lei, o suma uriasa pentru acea vreme) Academiei Române (600 000 de lei), Fundatiilor Regale, Fundatiei Universitare, Orfelinatului Ferdinand din Valeni (jud. Vaslui), Bisericilor Ortodoxa şi Catolica din România, Bisericii Protestante din Bucuresti şi altor institutii, pentru burse de studiu în România şi în strainatate. A creat şi finantat fundatii, institutii culturale, a sprijinit numeroase opere culturale şi de binefacere, a sprijinit cu fonduri aparitia unor lucrari fundamentale pentru cultura româna.

Carol I Liste

Dezambiguizare

---

Tag-uri: domnitor, rege, dezvoltare

[editeaza tag-uri]

---

Categorie: Personalitati  - ( Personalitati - Archiva)

Data Adaugarii: 03 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---