Artizanul unificarii Germaniei In secolul al XIX-lea, una dintre cele mai puternice personalitati ale epocii moderne, s-a nascut langa Berlin, la Schonhausen, In Prusia, unul dintre cele 39 de state germane rezultate In urma epocii napoleoniene. Familia sa provenea pe linie paterna din zona de la rasarit de Elba si avea o vechime de peste cinci secole, facand parte din aristocratia germana.
Educat mai Intai la Berlin, fara a dovedi In timpul anilor de studii aptitudini intelectuale deosebite, a fost admis In 1832 la Universitatea din Gottingen, revenind la Universitatea din Berlin In 1834. Integrat In sistemul administratiei de stat, a demisionat In 1838, dezgustat de birocratia prusaca. Pana In 1847 a dus o viata dezordonata care a intrigat mediul german atat de disciplinat, fiind cons
iderat un “salbatic”. Din 1847, cand s-a casatorit, s-a avantat In viata politica, fiind Indeaproape sustinut de sotia sa, Johanna von Putkammer. A devenit In acelasi ari deputat In Parlamentul prusac.
Conceptiile politice ale lui B., cristalizate In timp, vizau rolul central al monarhiei (al dinastiei de Hohenzollern) In cadrul constructiei statale prusace si slujirea dezinteresata a statului, dincolo de orice interese personale. S-a afirmat puternic In timpul Revolutiei de la 1848 care a cuprins si statele germane, aflate In epoca respectiva sub autoritatea Austriei. Intentia regelui Prusiei, Frederick Wilhelm al IV-lea, de a constitui o Germanie unificata a fost pe punctul de a declansa un conflict militar cu Austria care Isi vedea astfel pozitia de lider al lumii germane pusa sub semnul Intrebarii.
La sfaturile lui B., regele a reusit sa evite razboiul. Ca urmare, B. a primit un post de ambasador al Prusiei In cadrul Confederatiei germane, care grupa sub egida Austriei cele 39 de state. A reusit imediat sa devina impopular datorita fermitatii cu care sustinea interesele Prusiei In cadrul Confederatiei, ceea ce a dus la transferul sau pe postul de ambasador al Prusiei In Rusia, la Sankt-Petersburg, post pe care l-a ocupat pana In 1862 cand a fost mutat In Franta.
A revenit In Prusia, In conditiile conturarii unei puternice crize politice Intre Printul Regent Wilhelm I, care a preluat puterea In locul fratelui si predecesorului sau, Frederick Wilhelm al IV-lea, In 1858, si Parlamentul prusac. Conflictul era determinat de pretentiile Parlamentului, dominat de liberali si nationalisti, de a controla guvernul si monarhia mai ales In domeniile reformei militare si bugetare.
In 1862, B. este desemnat In fruntea guvernului Prusiei, activitate pe care o Incepe prin desavarsirea reformei militare initiate de Wilhelm I. Cuvantarea rostita cu ocazia preluarii functiei de prim-ministru este elocventa pentru Intreaga sa politica ulterioara: “Germania urmareste cu atentie nu liberalismul Prusiei, ci puterea sa [...]; Prusia trebuie sa-si Intareasca puterea si sa o tina pregatita pentru acel moment favorabil pe care de multe ori l-a pierdut [...]; problemele mari ale epocii nu se mai decid prin cuvantari si hotarari majoritare [...] ci prin fier si sange.”
Principalul sau obiectiv politic a devenit realizarea unificarii statelor germane sub egida Prusiei. Primul pas l-a constituit razboiul din 1864 dus alaturi de Austria Impotriva Danemarcei, cu scopul recuperarii a doua provincii: Schleswig si Holstein. Administrarea acestor provincii de catre Prusia si Austria a constituit un pretext excelent pentru cel de-al doilea pas al unificarii: razboiul Impotriva Austriei si eliminarea acesteia din fruntea Confederatiei germane. In urma victoriei, realizata In 1866 In numai sapte saptamani, Prusia Isi largea teritoriul, determina desfiintarea Confederatiei germane si forma Confederatia Statelor Germane de Nord, pusa sub control prusac. Austria pierdea rolul de lider al lumii germane. Un episod celebru al razboiului din 1866 l-a constituit refuzul lui B. de a accepta ocuparea Vienei de catre armata germana.
Austria a fost astfel crutata de o situatie umilitoare si a devenit cel mai important aliat al Prusiei, apoi al Germaniei unificate, In perioada urmatoare. B. avea nevoie de cooperarea cu Austria In conditiile urnii posibil razboi Impotriva Frantei, singura putere europeana ce se putea opune formarii unei Germanii unificate si puternice.
Urmarind Incorporarea statelor germane din sud (a caror atitudine ostila unificarii cu Prusia era Incurajata de Franta), a reusit In 1870, In urma unui schimb de scrisori cu continut jignitor Intre regele prusac Wilhelm I si Imparatul francez Napoleon al IlI-lea, sa provoace razboiul franco-prusac care a constituit a treia etapa (si ultima) a unificarii Germaniei. Razboiul, extrem de rapid, a dus la ocuparea Parisului si a Frantei de catre trupele germane. Statele din sud au acceptat unificarea In jurul Prusiei. Pentru ca umilirea Frantei sa fie deplina, proclamarea unificarii Germaniei si Incoronarea lui Wilhelm I ca Imparat german s-au petrecut la Versailles, In marele palat al regilor Frantei, la 18 ianuarie 1871. B. a devenit primul cancelar al Imperiului German (cel de-al Il-lea Reich).
Pana In 1879, atentia lui B. a fost Indreptata catre consolidarea interna a unificarii si impunerea Germaniei pe plan extern ca lider al politicii europene. Economia si armata germana s-au bucurat de cea mai mare atentie din partea guvernului. Masuri controversate au fost luate Impotriva catolicilor (care reprezentau totusi 40 % din populatie), considerati a fi mai credinciosi papei decat patriei. Apreciind miscarea socialista (spre care era atrasa populatia muncitoreasca saraca) ca pe un adevarat pericol pentru stabilitatea statului, B. a urmarit sa contracareze influenta acesteia initiind o serie de reforme sociale care vizau sistemul sanitar, de asigurari de munca si pensii.
Pe plan extern, dupa 1871, politica promovata de B. a fost Indreptata catre mentinerea sta-tu-quo-ului In Europa si a pozitiei dominante a Germaniei. In 1873 a pus bazele Aliantei celor Trei Imparati (din care au facut parte Germania, Rusia si Austria). Scopul initial al acesteia a fost de a izola Franta In planul politicii europene. Dupa Congresul de la Berlin (1878), Rusia va fi la randul ei izolata, iar Germania si Austria vor Incheia o noua alianta. O data cu includerea Italiei (1882) se va forma coalitia numita Tripla Alianta (Puterile Centrale) care va dura pana la Primul Razboi Mondial.
Supranumit “cancelarul de fier”, a fost demis, In 1890, de noul Imparat german, Wilhelm al Il-lea. Retragerea sa din viata politica a fost Insotita de acordarea titlului de Duce de Lauenburg.
La capatul carierei sale politice, Germania se transformase dintr-uh mozaic de state marunte Intr-un imperiu care detinea balanta puterii europene.
irrelevant
broken