Alexandru Ipsilanti s-a nascut in anul 1724 la Fanar, Istanbul si a decedat pe 13 ianuarie 1807 in Istanbul. El a fost Domn al Ţării Româneşti in perioada 15/26 septembrie 1774-4/15 ianuarie 1782; 17/28 august 1796-12 noiembrie/3 decembrie 1797) şi al Moldovei (decembrie 1786-8/19 aprilie 1788), în cadrul regimului fanariot.
Despre viata sa:
Grec din Fanar, era posesorul unei solide culturi. După unii specialişti, înainte de domnie a fost vechilul marelui dragoman al Porţii, iar după alţii ocupase chiar funcţia de mare dragoman, care i-a permis să cunoască atât dedesupturile politicii otomane, cât şi politica reformatoare promovată de unii "despoţi luminaţi", ca Friedrich II în Prusia şi Maria Tereza în A
ustria. Ocupând pentru prima oară tronul Ţării Româneşti, în condiţiile dificile ce au urmat războiului ruso-turc din 1768-1772, încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), a avut de înfruntat atât problemele generate de război, cât şi ostilitatea unei părţi a boierimii care, atrasă la programul emancipării de sub dominaţia otomană, nu-l voia domn.
In aceste condiţii complexe, Ipsilanti a guvernat cu înţelepciune şi blândeţe. In primul an de domnie, el s-a preocupat de răscumpărarea locuitorilor robiţi de turci, a încheiat un aranjament pentru Odaia Vizirului, răscumpărând administrarea acestui domeniu vecin raialei Brăila, a stabilit modalităţile de cumpărare a produselor româneşti de către negustorii turci însărcinaţi cu aprovizionarea Istanbulului, a reorganizat aparatul administrativ, stabilind cu exactitate salariile şi veniturile tuturor dregătorilor, precum şi serviciul "menzilurilor" sau al poştelor, a pus bazele flotilei de război pe Dunăre, construind împreună cu domnul Moldovei două vase. Urmărind refacerea potenţialului demografic-fiscal al Ţării Româneşti şi stabilitatea masei de contribuabili, a dat un aşezământ prin care se hotăra ca toţi cei strămutaţi în timpul războiului să revină la casele lor până la sfârşitul lunii mai 1775, în caz contrar urmând "a rămâne de baştină unde s-au aflat".
In politica fiscală a preluat principiul de bază al reformei lui Constantin Mavrocordat, dar i-a dat o nouă formă: sferturile, sporite numeric, au fost înlocuite cu patru termene (sămi), dintre care primele trei erau destinate nevoilor interne, iar cel de-al patrulea, acoperirii tributului. A arătat o atenţie sporită domeniului juridic, sporind numărul instanţelor de judecată şi constituind patru departamente, unul pentru Judecăţile de criminalion", celelalte pentru pricinile de "lucruri şi datorii". Judecătorii erau recrutaţi din rândul boierilor mazili, modul de judecată şi regulile impuse celor chemaţi să facă justiţie fiind stabilite de domn, printr-un hrisov special. Din dispoziţiile lui este alcătuit un cod de legi - Pravilniceasca Condică - publicat în septembrie 1780 în limbile română şi greacă, o sinteză între dreptul bizantin (basilicalele) şi dreptul consuetudinar (obiceiul pământului), îmbogăţită prin experienţa instanţelor de judecată. A arătat o atenţie deosebită învăţământului: în ianuarie 1776 a emis hrisovul de reorganizare a Academiei Domneşti, mutată la Sf. Sava (1779); a înfiinţat o şcoală de preoţie la Mitropolie şi două şcoli inferioare la Craiova şi Buzău; a refăcut şcoala elinească din Arvanitochori, lângă Târnovo, în Bulgaria.
In domeniul edilitar s-a remarcat prin ridicarea unor noi curţi domneşti la Bucureşti (1775-1776), a unui azil pentru orfani, amenajarea mai multor cismele, refacerea mănăstirii Mărcuţa şi a încă unui rând de curţi domneşti la Afumaţi. Prima sa domnie în Ţara Românească s-a încheiat în urma fugii fiilor săi, Constantin şi Dimitrie, în Transilvania şi de aici în Austria (28 decembrie 1781), când domnul a cerut el însuşi mazilirea, după care a fost exilat în insula Rhodos.
Domnia sa din Moldova s-a desfăşurat în contextul izbucnirii războiului ruso-austro-turc (1787). Domnul înclină spre austrieci şi rusi. Cu acordul său, un detaşament austriac ocupă Iaşul la 8/19 aprilie 1788, făcându-l "prizonier" împreună cu întreaga familie; va rămâne patru ani în refugiu în Austria. In timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească, pentru a anihila atacurile lui Osman Pazvan Oglu în Oltenia, a întărit oastea ţării cu noi detaşamente, puse sub comanda agăi de Mehedinţi. Domnia a fost scurtă; bătrân şi bolnav, a cerut, se pare, el însuşi mazilirea.
In decembrie 1806, ca urmare a trecerii fiului său Constantin de partea rusilor, a fost arestat şi închis la Edicule. La 13 ianuarie 1807 a fost decapitat. Prin prisma realizărilor sale, Ipsilanti, conchide C.C. Giurescu, "poate fi considerat ca unul dintre cei mai de seamă domni ai noştri din epoca modernă; în ce priveşte epoca fanariotă, el este, credem, cel mai însemnat şi, în orice caz, cel sub care ţara s-a şimţit cel mai bine".
Alexandru Ipsilanti Liste
irrelevant
broken