Alexandru Draghici s-a nascut pe data de 27 septembrie 1913 in comuna Tisău, judetul Buzău si a decedat pe 12 decembrie 1993 in Bucureşti. El a fost muncitor şi om politic comunist, membru al CC al PMR/PCR (24 februarie 1948-26 aprilie 1968).

Despre viata sa:

După absolvirea Şcolii profesionale a CFR, lucrează ca lăcătuş mecanic la atelierele din Buzău şi Bucureşti, participând la greva de la Griviţa (1933). Membru UTCdR şi PCdR din 1934, este condamnat în celebrul proces al Anei Pauker (1936) la 9 ani şi 9 luni închisoare (pedeapsă redusă), fiind considerat un "comunist notoriu". Işi face ucenicia politică pe lângă Gheorghiu-Dej, colegul său de celulă.

După 23 august 1944 apare ca acuzato r public pe lângă Tribunalul Poporului în procesul mareşalului Ion Antonescu (mai 1946), fiind cooptat ca membru supleant in CC al PCR (octombrie 1945-februarie 1948); deputat (1946-1968). Modul abuziv în care a condus anchetarea (soldată cu lichidarea) lui Pătrăşcanu (1948-1952) şi a "deviaţioniştilor" din jurul Anei Pauker (1952) îl satisface pe Dej, avansările continuând: general-major (1950, fără să fi făcut serviciul militar), şef al Direcţiei Generale Politice din MAI (decembrie 1950-mai 1952), ministru adjunct al Afacerilor Interne (11 ianuarie 1951-28 mai 1952), general-locotenent (1952), ministru al Afacerilor Interne (28 mai-20 septembrie 1952), ministru al Securităţii Statului (20 septembrie 1952-septembrie 1953), general-locotenent (octombrie 1952), şef al Departamentului Securităţii Statului (septembrie 1953-28 martie 1957), general-colonel (august 1955), ministru al Afacerilor Interne (28 martie 1957-27 iulie 1965).

Sub conducerea sa şi la cererea lui Dej - conştient de necesitatea de a urma modelul stalinist al terorii - Securitatea şi MAI au arestat, închis şi trimis în lagăre circa 100 000 de persoane (majoritatea deţinuţi politici), a evacuat sârbii "titoişti" din Banat în Bărăgan (în 1951, la ordinul lui Stalin), a reprimat manifestările de simpatie faţă de revoluţia din Ungaria (1956) şi "organizaţiile contrarevoluţionare" - reducând la tăcere orice rezistenţă. Mai puternic ca oricând, Dej emite, între 1955 şi 1964, o serie de decrete prin care majoritatea deţinuţilor politici sunt graţiaţi.

Alexandru Draghici este din nou avansat: general-colonel (1955), membru al Biroului Politic (28 decembrie 1955-23 iulie 1965), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (25 martie 1961-27 iulie 1965). Securitatea este puternică şi temută; consilierii sovietici sunt îndepărtaţi (1964). Dar tocmai această teamă şi legătura cu teroarea stalinistă din România îl privează pe Alexandru Draghici de a deveni succesorul lui Dej, în favoarea lui Nicolae Ceauşescu (martie 1965).

Noul secretar general cultivă iniţial bune relaţii cu rivalul, pregătind însă Plenara din aprilie 1968 în care o comisie de cercetare a abuzurilor l-a înfierat pe Alexandru Draghici, demolând mitul Dej. Exclus din partid (25 aprilie 1968), degradat şi trecut în rezervă ca soldat (14 noiembrie 1968), Alexandru Draghici este reabilitat în 1978.

---

Tag-uri: politician, militar, pcr

[editeaza tag-uri]

---

Categorie: Personalitati  - ( Personalitati - Archiva)

Data Adaugarii: 08 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---