Hieronymus Bosch s-a născut cu aproximaţie în anul 1453 în - Hertogenbosch, unul dintre cele mai mari oraşe ale ducatului Brabant din Olanda. Este unul dintre cei mai importanţi pictori ai Evului Mediu, dar şi unul dintre cei mai controversaţi. Numele său adevărat este Hieronymus van Aken. A murit în jurul datei de 9 august 1516.
Biografie şi carieră :
Născându-se într-o familie de pictori în care şi tatăl şi bunicul lui fuseseră pictori, Hieronymus nu avea cum să nu moştenească talentul şi pasiunea pentru pictură. Se cunosc foarte puţine date şi amănunte privind viaţa pictorului. Este atestat însă faptul că tatăl lui Hieronymus, Anthonius avea funcţia de consilier artisti
c al congregaţiei Notre-Dame, o societate bogată şi influentă care savarsea un cult de adoraţie a icoanei din catedrala Sfântului Ioan din’s-Hertogenbosch - „Zoete Lieve Vrouwe†a Maicii Domnului.
În anul 1478 moare tatăl lui Hieronymus. Peste aproximativ doi ani, conform unor registre, Pictorul s-a căsătorit cu Aleyt Goyaert van den Meervenne care făcea parte dintr-o familie înstărită. Nu se cunoate dacă cei doi au avut copii.
În 1486 sau 1487, Bosch este deja membru al confreriei din care făcuse parte şi tatăl său. La rugămintea confreriei acesta a pictat voleurile exterioare ale unui retabulum apoi a executat unele vitralii şi o cruce, fără o primi vreo remuneraţie. Bosh însă nu avea de ce să se îngrijoreze din cauza banilor, situaţia sa materială fiind una foarte bună datorită soţiei sale.
Lucrările lui Bosch încep să devină din ce în ce mai renumite, începând să primească unele comenzi chiar din partea lui Filip I cel Frumos, domnitorul Olandei şi din partea Margaretei de Austria
Pictorul a murit în anul 1516, fiind înmormântat la ’s-Hertogenbosch.
De-a lungul a sute de ani s-au vehiculat mai multe ipoteze privind viaţa pictorului, unii istorici spunând că ar fi făcut parte din secta Homines Intelligentiae, ai căror membrii năzuiau la atingerea inocenţei cereşti.
Alţii mai afirmă că pictorul ar fi fost un alchimist datorită prezenţei unelor elemente ezoterice în picturile sale.
Mai există o ultimă ipoteză, aceea că Bosch ar fi fost bolnav psihic, posedat chiar.
Niciuna din aceste ipoteze nu a putut fi dovedită, un lucru fiind aproape cert, acela că în picturile lui Bosch se regăsesc elemente ale folclorului flamand şi lumea fantastică a Evului Mediu, figuri legendare schiţate într-o lume moralizatoare şi plină de satiră, unde sacrul se îmbină cu profanul.
Citate :
-„Semnul primei ispitiri a spectatorului va fi, fără îndoială, întrebarea dacă răul poate sau nu să fie frumos†– Jose Luis Porfirio
-„ Hieronymus Bosch a fost creştin şi se pare că el însuşi s-a cutremurat de groază la vederea propriilor picturi†- Michiels
Tablouri celebre:
-„Cele ÅŸapte păcateâ€
-„Purtarea cruciiâ€
-„Încoronarea cu spiniâ€
-„Scamatorulâ€
-„Moartea avaruluiâ€
-„Corabia nebunilorâ€
- Tripticul Carul cu fân
- Tripticul Epifaniei din Madrid
- Tripticul Judecata de Apoi
- Tripticul Grădina Plăcerilor
- Tripticul Sfântului Anton
Sursa Imaginii - craig.best.vwh.net
Hieronymus Bosch Liste