Claude-Oscar Monet s-a născut în anul 1840 în Paris. Este cel mai mare pictor impresionist, dar si unul dintre cei mai renumiţi din lume. A murit în 1926.
Biografie şi carieră
Copilăria şi-a petrecut-o în Le Havre, în Normandia, unde caricaturile sale au fost foarte apreciate şi chiar cumpărate. Talentul său artistic şi l-a cultivat încă de mic, la vârsta de 14 ani reuşind să îşi vândă primul tablou. Pictorul Eugen Boudin este cel care i-a încurajat talentul şi tot cel care i-a expus picturile la Salon, expoziţia de lux de la Paris. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1856, când Monet avea numai 16 ani.
Devine elevul Academiei Suisse unde studiază pictura. aici îi cunoaşte pe viitor
ii pictori faimoşi Gustave Coubert, Renoir, Sisley şi Manet. Deşi reuşeşte să vândă câteva dintre tablourile sale, iar mătuşa sa îi trimitea în continuare renta lui, situaţia sa financiară este una precară, fiind obligat să se împrumute în mod repetat.
Începe să trăiască alături de iubita sa, Camille care este ostracizată de familia pictorului. În vara anului 1867 se naşte primul fiu al lui Monet numit Jean. Situaţia financiară a familiei pictorului este din ce în ce mai rea, acesta gândindu-se de multe ori să se sinucidă. La aceste gânduri a contribuit şi faptul că tablourile sale erau respinse de criticii vremii şi de saloanele de expoziţie.
În ciuda tuturor acestor greutăţi, Monet nu încetează să picteze. Tablourile sale sunt dominate de peisaje, de culori luminoase, de lumină, dar mai ales de flori.
În iunie 1870 Monet se căsătoreşte cu Camille. Problemele lor financiare au luat sfârşit atunci când Camille moşteneşte o avere. Familia se mută într-o frumoasă casă la Argenteuil, în împrejurimile Parisului. Renoir înfiinţează Asociaţia Artiştilor Independenţi.
Renoir este cel care a pus bazele impresionismului, tabloul său „Răsărit de soare†numit la acea vreme „Impression†(imprsie) reprezentând manifestul acestui curent.
În 1877 se naşte cel de-al doilea fiu. Fiind destul de bolnavă, soţia sa Camille moare
în 1879. în 1888 are loc prima expoziţie a impresioniştilor în SUA.
Pictorul se va căsătorii pentru a doua oară în 1892 cu Alice Hoschede. Spre sfârşitul vieţii sale, pictorul se bucură de o adevărată apreciere a talentului său, tablourile sale fiind vândute la un preţ destul de ridicat.
Monet moare în 1927.
Citate
-„Monet este doar ochi….dar, Doamne ce ochi!†Cezanne
Tablouri celebre
-„Dejunul în iarbă†1866
-„Terasa din Saint-Andresse†1867
-„Gara Saint Lazare†1877
-„La Manneporte†1883
-„Doamna cu umbrelă†1883
-„Nuferii†1916-1926
-„Maci la Argenteuilâ€
Sursa Imaginii - abcgallery.com