
Paul Cezanne s-a născut la data de 19 ianuarie 1819 în Aix-de-Provence. Este unul dintre renumiţii pictori reprezentanţi ai curentului iluminist. A murit la data de 23 octombrie 1906.
Biografie şi carieră
Pictorul a avut norocul de a se naşte într-o familie înstărită. Tatăl său trăia din dobânda averii sale, iar puţin mai târziu a deschis singura bancă din oraş. Viitorul pictor a studiat la Bourbon, fiind un elev excepţional, mai ales în materia limbilor antice. Aici devine prieten nedespărţit cu Emile Zola şi cu Jean-Baptiste Baille.
În 1857 Cezanne se înscrie la Şcoala Gratuită de Desen din Aix. Împins de dorinţa prea mare a tatălui său de a-l face bancher, Cezanne se înscrie peste un an la Facultatea de Drept. Acesta nu renunţa la dorinţa sa
de a deveni pictor, dorind să studieze la Academia de Arte Frumoase de la Paris. Se mută astfel la Paris unde abia poate să supravieţuiască din renta de 125 de franci pe care o primea în fiecare lună de la părinţi. Aici de bucură de a-şi exersa talentul artistic prin copierea marilor tablouri din muzee. Chiar participă la nişte cursuri de desen la Academia Charles Suisse, apoi pictează în atelierul pictorului Joseph Francois Villevielle. Când este respins la examenul de intrare la Academia de Arte Frumoase decide să se întoarcă la Paris.
Timp de un an lucrează la banca tatălui său, apoi dă din nou examenul pentru a intra la Academia de Arte Frumoase, dar fără succes. Rămâne totuşi în Paris unde lucrează necontenit în atelierul aceluiaşi pictor. Temele tablourilor sale în care se regăseau scene de orgii, jafuri sau crime şochează mult academismul oficial al salonului. Pissaro îl influenţează şi începe să picteze şi peisaje.
Confruntându-se şi cu mari lipsuri materiale, niciunul din tablourile sale nu este acceptat de către Salon pentru a fi expus. Nu se descurajează, afirmând la acea vreme: „E în ordine! O vor încasa de la eternitate”. În 1869 o întâlneşte pe Hortense, viitoarea mamă a celor trei copii ai săi. Deşi nu mai simţea nimic pentru ea, Hortense plictisindu-l chiar, se căsătoreşte cu ea în 1886. tot în acelaşi an, tatăl său moare, lăsându-i averea ca moştenire. Acest lucru îl scapă de orice fel de griji materiale apăsătoare, lăsându-l să se dedice în totalitate picturii. Îşi cumpără un atelier lânga Aix unde va trăi alături de servitoarea sa.
Abia la 63 de ani picturile sale încep să devină apreciate. Acesta a pictat fără încetare până în ziua morţii sale, pe data de 23 octombrie 1906.
Citate
-„Să-i demonstrezi ceva lui Cezanne este echivalent cu a convinge turnurile de la Notre Dame să danseze un cadril”- Emile Zola
-„Pictez cum văd, cum simt…trăiesc totul foarte puternic. Şi alţii simt şi văd, dar n-au curajul. Eu, mă rog frumos, am curajul. Am curajul să-mi exprim opiniile, râde cine râde la urmă”.
Tablouri celebre
-„Muntele Saint Victoire”
-„O Olypia modernă” 1873
-„Podul de la Maincy”
-patru „Autoportrete”
-„La scăldat” 1890
-„Natură moartă cu amoraş de ghips” 1895
-„Marile baigneuse” 1906
Sursa Imaginii - abcgallery.com
Paul Cezanne Liste