S-a născut în Iaşi, la 19 noiembrie 1912, părinţii săi fiind profesori. Şcoala o face la Iaşi şi Buzău, iar în 1930 intră la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În 1940 obţine titlul de Doctor în medicină, cu teza sa privind structura ţesuturilor.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial serveşte în Corpul Medical al Armatei Române. După război, în 1946, se căsătoreşte cu una din fiicele inginerului Malaxa, Irina. În acelaşi an, la recomandarea profesorului Grigore Popa (care făcuse specializări la Chicago cu o bursă Rockefeller), este primit în calitate de cercetător la Universitatea din New York. Aici l-a
cunoscut pe doctorul Claude care l-a introdus în Institutul Rockefeller şi cu care a lucrat împreună la Departamentul de Patologie Celulară.
În studiile sale a folosit microscopul electronic şi a colaborat cu celebrul biochimist Philip Siekevitz. Astfel doctorul G. E. Palade a pus în evidenţă anumite particule intracitoplasmatice numite granulele lui Palade, care sunt responsabile de biosinteza proteinelor.
Academy of Science l-a ales membru în 1961.
Împreună cu Keith Porter a publicat o revistă de Biologie celulară, foarte apreciată de specialişti, „The Journal of Cell Biology".
În anul 1974, G.E. Palade, împreună cu belgienii Albert Claude şi Christian R. de Duve, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, având în vedere contribuţia lui fundamentală în domeniul biologiei celulare.
Din 1973 a lucrat la Universitatea din Yale, iar din 1990 la Universitatea din San Diego (California).
În 1986 a primit din partea preşedintelui Ronald Reagan Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.
În 2008, preşedintele Traian Băsescu îi acordă Steaua României în grad de colan.
Nu exista site-uri adaugate inca pentru george_emil_palade. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.