Bernardino Ramazzini s-a nascut la Carpi, in ducatul Modena din Italia, in 1633, intr-o familie mic-burgheza.
Cariera:
S-a inscris la Universitatea din Parma incepand cu anul 1652, si a studiat mai intai filozofia si apoi medicina. Atenţia i-a fost atrasă inca din vremea aceea de bolile suferite de lucrători.
In 1659 i-a fost conferit titlul de doctor ambele domenii. A plecat la Roma si prietenia cu fiul medicului curant al papei Clement al VIII-le i-a adus un post în oraşul Canino din ducatul Castro. Era o localitate saraca din nordul statului papal si s-a imbolnavit de malarie. A trebuit sa plece mai intai la Marta, apoi la Carpi.
In 1671 Ramazzini a parasit si provincia natala Carpi si s-a mutat in Modena, unde a practicat medicina, dar a fost primit
cu ostilitate de mediul academic. Dupa 5 ani, ducele Francesco de Modena i-a dat insarcinarea de a institui un departament medical la Universitatea Modena ÅŸi l-a numit profesor de "theoricae medicinae".Un an mai tarziu se deschidea oficial Academia San Carlo si amazzini a rostit "oratio instaurationis".
A fost unul dintre primii sustinatori ai utilizarii alcaloidului numit chinina in tratamentul malariei. Substanta extrasa din coaja arborelui de chinina a fost indelung combatuta si s-a sustinut ca de fapt ar fi toxica. Ramazzini a recunoscut importanta ei intr-un tratament eficace al bolii induse de tantarul Anophel.
In anii 1690 a scris primele lucrari epidemiologice si a devenit cunoscut incolo de graniţele Italiei. In "De anni constitutione" a descris transmiterea bolilor epidemice la om şi la animale în satele din jurul orasului Modena. A studiat bolile transmise de mediu , in concordanta cu Hippocrates: prin sol, climă, apă şi aer. Studiile sale au inclus substantele toxice si malaria.
A predat despre bolile muncii inainte de 1690. In 1700 a scris lucrarea "De Morbis Artificum Diatriba"/ "Bolile Muncitorilor", prima care abordeaza pe larg bolile profesionale. A subliniat riscurile pentru sănătate ale substanţelor chimice iritante, ale prafului, metalelor, miscarilor si pozitiilor de lucru incomode precum si ai altor agenţi întâlniti de muncitorii din 52 de meserii.
A rămas în Modena timp de optsprezece ani, până în 1700, cand a acceptat invitatia de a preda la Padova. L-au urmat studenti si profesori si a fost unul dintre cei mai apreciati oameni de ştiinţă din Europa.
In 1706 a fost invitat la Royal Prussian Society din Berlin.
A combatut teoria influentelor astrale din timpul epidemiilor in masa.
A murit in anul 1714.
Pe scurt despre Bernardino Ramazzini:
Nume complet : Bernardino Ramazzini
Ocupatie: medic, epidemiolog, profesor, intemeietorul medicinei muncii
Locul nasterii: Carpi, Modena, Italia
Data nasterii: 4 Octombrie 1633
Zodia: Balanta
Parinti: Bartolomeo si Catarina Ramazzini
Data si locul mortii: 05 noiembrie 1714, Padova, Ialia
Studii: Universitatea din Parma, filozofie si medicina
Nationalitate: Italiana
De ce este faimos Bernardino Ramazzini?
A scris primul tratat sistematic referitor la bolile profesionale si este considerat parintele medicinei si igienei muncii. A fost un renumit epidemiolog si un profesor universitar. Datorită reputaţiei sale, în 1693 a fost acceptat ca membru in cea mai veche academie de stiinte, Academia Leupoldina, cu porecla Hippocrates III, fiind primul membru de origine italiana.
De ce ne place Bernardino Ramazzini?
Ramazzini a fost un invatat extrem de versatil: era clinician, epidemiolog, sanitar, poet, filosof ÅŸi savant.
Bernardino Ramazzini Liste