Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim (1493-1541) a fost un medic, un naturalist, chimist si filozof nascut in Elvetia.
A studiat medicina la facultatile din Germania, Franta si Italia, si a calatorit de-a lungul intregii Europe, pana la tatari si catre Imperiul Otoman, cu care prilej, se pare ca a strabatut si Tarile Romane.
Unele legende sasesti vorbesc, de altminteri, despre trecerea vestitului medic prin Transilvania.
A fost chemat sa tina cursuri la Universitatea din Basel, dar ideile sale stiintifice revolutionare, expuse nu in latineste, singura limba vrednica de un savant, ci in germana, limba chirurgilor barbieri, nu au intarziat sa coalizeze impotriva lui intreg corpul profesoral, care a obtinut pana la urma alungarea lui de la catedra si chiar din o
ras.
A inceput pentru Philippus un nou sir de peregrinari, care i-au imbogatit experienta stiintifica si medicala. Savantul considera, de altfel, ca numai observatia directa trebuie sa stea la temelia stiintei.
De aceea, el condamna in termeni violenti deprinderea, inradacinata la acea epoca, de a limita cunostintele medicale la continutul scrierilor lui Galen si Avicenna.
Philippus staruia asupra faptului ca experienta dobandita la patul bolnavului este cea care trebuie sa-l calauzeasca pe medic. El recomanda utilizarea larga a medicatiei chimice, indeosebi a preparatelor metalice, ca de pilda mercurul, la tratarea sifilisului.
A studiat medicina populara si s-a interesat de folosirea apelor minerale. A descris unele boli profesionale ale minerilor. Din pacate, in operele lui Philippus, strabat deseori ecouri ale conceptiilor idealiste si mistice, precum si ale animismului si astrologismului.
In timpul razboaielor taranesti care au zguduit Germania, el a luat pozitie in favoarea taranimii.