Ion G. Duca s-a nascut pe data de 26 decembrie 1879 in BucureÅŸti si a decedat pe 29 decembrie 1933 in Sinaia). El a fost publicist ÅŸi om politic, preÅŸedinte al PNL in perioada 28 decembrie 1930-29 decembrie 1933; presedinte al Consiliului de MiniÅŸtri intre 14 noiembrie - 29 decembrie 1933. Fiul unui mare inginer, Gheorghe Duca, director al Åžcolii de Poduri ÅŸi Åžosele ÅŸi al CFR.
Despre viata sa:
Licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris (1890), doctor în drept şi ştiinţe politice (1902). Colaborează la cotidianul "Universul" (1899-1914) şi „Viaţa romanească (1906-1913), în paginile cărora scrie articole privind viaţa politică internaţională.
Contribuie la apariţia oficiosului PNL, "Viitorul
" (1907), şi a revistei "Democraţia" (1913), publicaţie teoretică şi social-politică a cercului de studii al PNL. Colaborează (1911-1912) şi la "Revista democraţiei române", "L' independance roumaine" şi "Mişcarea". După terminarea studiilor intră în magistratură, ca judecător la Râmnicu Vâlcea (1902-1903), apoi este desemnat director al Casei Centrale a Cooperaţiei şi subdirector general al Creditului Agricol şi al Casei Centrale a Băncilor Populare.
Membru PNL din 1907, este ales deputat de Fălciu, remarcându-se în dezbaterile parlamentare în problema modificării Legii învoielilor agricole. Se evidenţiază printre cei mai importanţi lideri politici ai ţării, cu o contribuţie personala politico-diplomatică la înfăptuirea Marii Uniri, realizarea reformelor agrară şi electorală, adoptarea Constituţiei din 1923.
A ocupat mai multe funcţii ministeriale importante: ministru al Instrucţiunii şi Cultelor (4 ianuarie 1914-26 ianuarie 1918; 29 noiembrie-12 decembrie 1918), al Agriculturii şi Domeniilor (12 decembrie 1918-12 septembrie 1919), al Afacerilor Străine (19 ianuarie 1922-27 martie 1926) şi al Internelor (22 iunie-3 noiembrie 1928). Sfetnic şi colaborator apropiat al lui Ion I.C. Brătianu, după moartea acestuia şi a regelui Ferdinand (1927) se pronunţa împotriva venirii principelui Carol pe tron. Ales preşedinte al PNL dupa moartea lui Vintilă Brătianu (1930), se impune prin popularitatea şi calităţile sale de om politic. Incearcă revigorarea partidului prin promovarea tinerilor şi normalizarea relaţiilor cu regele Carol. In contextul instaurării regimului nazist în Germania întreprinde un turneu în Occident, unde promite că va stopa ascensiunea legionarilor, care se pronunţau pentru ruperea legăturilor tradiţionale cu Franţa şi Marea Britanie în favoarea unei alianţe cu Germania, în programul politic al PNL, adoptat la 3 octombrie 1933, se stimulează "combaterea energică a curentelor de extrema dreaptă, cât şi de extrema stângă". Fiind numit în fruntea guvernului (14 noiembrie 1933), dizolvă Corpurile legiuitoare pentru a organiza, conform unei practici interbelice, noi alegeri care să aducă o susţinere parlamentară executivului.
Alegerile, desfăşurate pe 20 decembrie la Adunarea Deputaţilor şi pe 22, 28 şi 29 decembrie la Senat, au avut loc într-o atmosferă tensionată, Poliţia încercând stoparea propagandei electorale legionare. La 9 decembrie printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri este interzisă activitatea partidului Garda de Fier (expresia politică a Mişcării Legionare), motivându-se că aceasta urmărea schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi întronarea unui regim social şi politic opus celui statornicit in Constituţie.
Interzicerea Gărzii a fost urmată de suprimarea publicaţiilor legionare, de devastarea sediilor, de arestarea a circa 350 de legionari, in ciocnirile şi luptele care au avut loc pierzându-şi viaţa între 3 şi 16 legionari (sursele nu concordă).
Toate acestea pentru a se împiedica participarea legionarilor la alegeri. La 29 decembrie fiind chemat la Sinaia de rege pentru o informare cu privire la rezultatul alegerilor, este asasinat pe peronul gării de un comando format din trei legionari ("Nicadorii"). Pe 2 ianuarie 1934 i-au fost organizate funeralii naţionale.
Contemporanii i-au admirat harul oratoric, talentul literar şi gazetăresc, inteligenţa sclipitoare şi educaţia. Intre scrierile sale se numără Politica noastră externă (1913), I.C. Brătianu şi chestiunea agrară (1921), Ion C. Brătianu (1932), Portrete şi amintiri (1932), Doctrina liberală, PNL şi şituaţia ţării (1932), D.A. Sturdza (1933) şi Memorii 1914-1919 (1992-1994).
Ion G. Duca Liste
irrelevant
broken