om de litere deosebit de apreciat pe continentul sud-american
Poet, traducător, eseist, jurnalist, critic de artă, diplomat, profesor universitar. A scris peste 5000 de studii şi articole apărute în presa din întreaga lume şi peste 100 de volume de poezii, eseistică, traduceri şi memorialistică.
Se naşte la Braşov pe 29 octombrie 1918; tatăl, Ioan Baciu, profesor de limba germană, iar mama, Elisabeta Baciu, casnică. Încă de timpuriu începe să scrie poezii, debutul făcându-l la numai 15 ani cu poezia Eu, apărută în revista „Răboj" (1933), iar primul volum de poezii, Poemele poetului tânăr îi apare în 1935, la 17 ani. Cu acest volum obţine Premiul scriitorilor tineri al „Fundaţiilor
Regale". Liceul îl urmează la Braşov („Andrei Şaguna"), unde are privilegiul de a-l avea ca profesor de logică şi filosofie pe Emil Cioran.
Între 1937 şi 1941 studiază Dreptul la Bucureşti. începând cu anul 1938 este şi redactor la diverse reviste din Bucureşti („Universul literar", „Gândirea", „Bis" etc). Bucureştiului îi dedică în 1940 cartea de poezie „Cetatea lui Bucur" {Cât te urăsc, oraşul meu iubit, Cât te râvnesc, când nu sunt lângă tine,...), reeditată de Ed. Humanitas în 2006. A colaborat şi la reviste efemere, care din lipsa banilor şi-au întrerupt existenţa după numai câteva numere: „Abecedar", „Pagini literare", „Pagini basarabene", „Revista de poezie" şi a încercat să editeze, împreună cu un mic grup de prieteni, propria revistă literară, „Start" (1933), care nu a avut decât două numere. în Bucureşti cunoaşte şi leagă prietenii cu scriitorii Nichifor Crainic, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu şi alţii.
În 1945 se căsătoreşte cu poeta Mira Simian şi, împreună cu ea, pleacă în 1946 la Legaţia României din Beraa, unde fusese numit ataşat de presă. în anul 1948 este rechemat în ţară pentru că urma să fie numit pe acelaşi post la Sofia. Refuză şi îşi dă demisia. în acelaşi timp scrie ambasadelor mai multor ţări sud-americane, cerând viză. Prima ţară care îi acordă viză de intrare este Brazilia. Pleacă cu destinaţia Rio de Janeiro la 15 martie 1949. După cum însuşi povesteşte într-un interviu acordat domnului Constantin Eretescu în 1988:
„În Brazilia am dus-o foarte greu, mizerabil, primii doi-trei ani, anii în care gazeta scoasă de guvernul de la Bucureşti contra exilaţilor, care se numea „Glasul Patriei", unde, cred, că era director bietul Nichifor Crainic, scria că sunt un salariat al lui „United Fruit Company", în timp ce noi mâncam, cu Mira, banane putrede, pentru că nu aveam bani de piaţă, şi seara, câteodată, trăiam în jumătate de ou, care era felul principal de mâncare. Anii grei din Brazilia au fost 1949-l953, iar în 1953 am fost angajat redactor de politică internaţională la gazeta „Tribuna da Imprensa", a marelui ziarist şi om politic Carlos Lacerda, unde am lucrat timp de aproape 11 ani, fiind şi editorul suplimentului literar, pe care l-am făcut în colaborare cu câţiva scriitori brazilieni."
Din acest moment cariera lui Baciu în America Latină este fabuloasă, devenind un jurnalist şi critic literar cunoscut şi apreciat pe tot continentul sud-american. întreprinde călătorii de studii în Costa-Rica, Argentina, Peru, Guatemala, Venezuela, Mexic, Haiti, Cuba, San Salvador etc.
Are o contribuţie esenţială la istoria suprarealismului latino-ame-rican, adunând în decursul anilor, prin contactele lui cu mediul suprarealist, mărturii, confesiuni şi informaţii de istorie literară, cel mai adesea sub forma unor interviuri, cu Jaques Herold, Vincent Bounoure, Rafo Mendez, German List Arzubide, Jean Charlot, Eugenio Fernandez Granell şi alţii. Scrie o carte de referinţă pentru literatura sud-americană: Antologia de la poesia surrealista latinoamericana, Mexico-City, 1974.
Din anul 1962 este profesor de literatură latino-americană la Seatle, iar din 1964 se mută, în aceeaşi funcţie, la Universitatea din Honolulu, Hawai. Soţia sa, poeta Mira Baciu, predă limba franceză la aceeaşi Universitate.
Amândoi au fost marcaţi toată viaţa de dragostea pentru locurile natale, Mira nepierzând nicio ocazie să întrebe cunoscuţii care aveau contact cu România ce mai este prin ţară şi, mai ales, în Râmnicu-Vâlcea. Amândoi păstrau legătură cu românii exilaţi, precum Constantin Vişoianu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Faust Brădescu şi alţii. Despre literatura de exil românească, în acelaşi interviu luat de dl. Constantin Eretescu, Ştefan Baciu spune: „Ionescu, Cioran, Constantin Virgil Gheorghiu, Vintilă Horia, fireşte că sunt scriitori români, chiar dacă scriu în alte limbi. Şi, uite că, operele de tinereţe ale lui Ionescu şi Cioran sunt retipărite la Paris, arătând acuma, după aproape jumătate de veac, că marele dramaturg Eugen Ionescu şi marele moralist Emil Cioran sunt scriitori români.
Dacă istoria a vrut altfel, dacă istoria ne-a marginalizat, ne-a scos din matcă, asta e altă problemă. însă noi suntem scriitori români, eu mă consider scriitor român, chiar dacă scriu în spaniolă, în portugheză, în germană, lucruri care interesează pe cititorii din America Latină, unde eu sunt cunoscut ca un scriitor român interesat de fenomenul cultural latino-american."
În anul 1965 fondează revista literară internaţională MELE (cântec, melodie, în hawaiană), în care au scris scriitori din România, din Nicaragua, din Panama, din Chile, din Franţa etc.
Din păcate, Mira moare în anul 1978, la numai 58 de ani. În memoria ei să citim poezia Despărţire, scrisă în exil, pe meleaguri hawaiene:
Intraţi în mine cimitire hawaiene, Palmieri înalţi moartea-mi legănaţi, Bărci albe, păsări, frunze plutitoare, Bucăţi de lemn cu corpuri arse în soare.
Peşti vii, veniţi, duceţi-mă la mal. Am rătăcit prin parcuri tropicale, Am ascultat tăcerea unui lac, Şi în zăpada vârfurilor goale Am căutat răspunsul unui veac. Val de culoare, rochii hawaiene.
Negrul păcat al unui păr nativ. Veniţi, încolăciţi-mă în trene Şi în bătaia tobelor bahiene Duceţi-mă la groapă, în sfârşit.
Ştefan Baciu este naturalizat brazilian şi „Cetăţean de Onoare" al oraşului Rio de Janeiro, „Profesor Emeritus" al Universităţii din Hono-lulu, iar Ministerul Educaţiei şi Culturii al Boliviei i-a acordat „Decoraţia de Onoare a Meritului Cultural" în grad de Comandor.
S-a stins şi el din viaţă departe de ţară, la 29 octombrie 1993, în Honolulu, chiar în timp ce vorbea la telefon cu sora lui de la Bucureşti.
La Braşov, pe strada Dr. Gheorghe Baiulescu nr. 9, există casa memorială Ştefan Baciu, fondată în anul 2003, prin donaţia familiei Baciu. Aceasta conţine o arhivă ce numără 5 800 de documente care au aparţinut familiei Baciu: prof. Ioan Baciu - tatăl, Elisabeta Baciu -mama, Ioana Baciu Mărgineanu - sora, Ovidiu Mărgineanu - cumnat, Ştefan Baciu - poet şi Mira Simian Baciu - profesor.
irrelevant
broken