Manolache Costache Epureanu s-a nascut pe data de 22 august 1820 in Iaşi si a decedat pe 7 septembrie 1880 in Wiesbaden, Germania. El a fost jurist şi om politic; membru fondator al PNI (1875); preşedinte al Partidului Conservator (3 februarie-7 septembrie 1880); preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Iaşi (27 aprilie 1859-30 aprilie 1860); preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Bucureşti (13 iulie 1860-14 aprilie 1861); preşedinte al Consiliului de Miniştri al României (20 aprilie-14 decembrie 1870; 27 aprilie-23 iulie 1876).
Despre viata sa:
Descendent al unei vechi familii boiereşti din Moldova, atestată în perioada lui Ştefan cel Mare, fiu al vornicului Ioan Epureanu. Urmează studiiile primare şi secundare la
Heidelberg, studiile universitare la Berlin, Gottingen, Jena (unde obţine doctoratul în drept, 1839) şi Paris. Revenit în ţară, este preşedinte al Tribunalului Tutova (1844-1846). Implicat în tentativa revoluţionară de la 1848 din Moldova, arestat, evadat, participă la Marea Adunare Naţională de la Blaj (3-5 mai 1848), la întâlnirea revoluţionarilor de la Braşov (este unul dintre semnatarii Principiilor noastre pentru reformarea patriei) şi la manifestările revoluţionare de la Cernăuţi. După retragerea trupelor ruseşti de ocupaţie, domnul Grigore Alexandru Ghica îl numeşte preşedinte al Divanului de Intărituri (1854-1856).
Adept al ideii unioniste, desfăşoară o activitate intensă în sprijinul acesteia în Comitetul Central al Unirii (de la Iaşi), ca deputat în Divanul ad-hoc şi în Adunarea Electivă care l-a ales pe A.I. Cuza domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859. In timpul domniei lui Cuza ocupă funcţii guvernamentale importante, fiind şef al guvernelor de la Iaşi (27 aprilie 1859-30 aprilie 1860) şi Bucureşti (13 iulie 1860-14 aprilie 1861) şi ministru al mai multor domenii în cele două guverne. Preşedinte al Adunării Elective (17 decembrie 1865-3 ianuarie 1866) şi al Adunării Constituante (9 mai-6 iulie 1866) care îl proclamă pe Carol I domn al României.
Ministru al Justiţiei (28 octombrie 1872-31 martie 1873) în guvernul Lascăr Catargiu, demisionează nefiind de acord cu înfiinţarea Creditului Funciar fără participarea capitalului străin. Din acelaşi motiv pleacă din rândul conservatorilor, unde activase până atunci şi participă la fondarea PNL (1875). Prezidează guvernul în două scurte perioade (20 aprilie-14 decembrie 1870; 27 aprilie-23 iulie 1876); în primul mandat, când deţine şi portofoliul Internelor, se confruntă cu mişcarea antidinastică de la Ploieşti (8 august 1870), cu conflictul dintre statul român şi Strousberg, concesionarul construirii căilor ferate române, şi cu protestele de stradă ale meseriaşilor şi negustorilor din câteva mari oraşe, împotriva sarcinilor fiscale; al doilea mandat este mai liniştit, ocupându-se de consolidarea legalităţii şi protejarea industriei şi a comerţului autohton (se numără printre cei care nu sunt de acord cu semnarea Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria).
Revine în tabăra conservatoare, contribuind la punerea bazelor organizatorice ale Partidului Conservator şi fiind primul sau preşedinte (3 februarie-7 septembrie 1880). Deputat sau senator în toate legislaturile dintre 1859 şi 1880. A pendulat între liberalismul moderat şi conservatorismul moderat. Imprevizibil, cult, spiritual, foarte bun orator, a criticat tendinţa unor politicieni-oameni de afaceri de a dezvolta afaceri cu statul.
A scris, între altele, Ţăranul proprietariu (1864), Chestiea locuitorilor privita din punctul de vedere al Regulamentului Organic (1866), Despre pretinsa răscumpărare a căilor ferate (1879) şi Constituie evreii o primejdie pentru România? (1923).
Manolache Costache Epureanu Liste
irrelevant
broken