Emanuel Ungaro s-a născut în anul 1933 în Aix-en-Provence, Franta. Este unul dintre cei mai mari şi mai prolifici designeri francezi din lume.
Biografie si Cariera :
Ambii săi părinţi sunt italieni care au emigrat în Franţa din cauza regimului italian fascist. Încă de mic Emanuel a început să înveţe să coasă, această pasiune fiindu-i transmisă de către tatăl său, Cosmino.
La vârsta de 22 de ani, tânărul Emanuel Ungaro s-a mutat la Paris, iar peste trei ani a început să creeze pentru Casa Cristobal Balenciaga.
Peste alţi trei ani a lucrat pentru Courreges, iar din 1965 şi-a deschis la Paris propria sa casă de modă, primind ajutorul din partea artistei elveţiene Sonja Knapp.
Prima sa colecţie lansată a fost un adevărat succes, în
ciuda faptului că începuturile acestei afaceri au fost unele grele. Designerul la acea vreme nu îşi putea plăti manechinele, onorariul acestora fiind transformat în rochii pe care acestea le primeau.
Graţie succesului acestei colecţii, Ungaro a putut să îşi permită să îţi mute sediul firmei din atelierul de 40 de metri pătraţi din Bulevardul Mac-Mahon, în Bulevardul Montaigne, aici aflându-se şi în prezent sediul său.
Ungaro a fost primul designer care a îndrăznit să combine patru imprimeuri diferite pentru prima dată. Acest stil este o moştenire din copilăria sa petrecută în Aix-en-Provence, unde tinerele ţigănci purtau fuste şi bluze având imprimeuri cu modele diferite.
Ungaro mai este cunoscut şi pentru două motive tradiţionale inspirate tot din Provence: florile, trandafirii fiind preferaţii săi, dar şi culorile, creaţiile sale fiind dominate de o combinaţie spectaculoasă de infinite nuanţe şi materiale preţioase drapate.
În 1996, acţionar majoritar al Casei Ungaro devine grupul Salvatore Ferragamo care înfiinţează un an mai târziu divizia Ungaro Parfums. Linia de încălţăminte şi de poşete apare tot ca urmare a acestei fructuoase colaborări.
Din anul 2000, Directorul Artistic al casei de modă devine designerul Giambattista Valli care a rămas fidel imprimeurilor lui Ungaro şi culorilor tropicale: roşu-căpşună, mov, oranj, şerbet, fucsia.
Emanuel Ungaro Videoclipuri
Emanuel Ungaro - Spring Summer 2010 Preview - Femme/Woman
irrelevant
0
broken
Emanuel Ungaro - Spring Summer 2010 Preview - Femme/Woman
Emanuel Ungaro Spring Summer 2007 Collection
Emanuel Ungaro
Emanuel Ungaro FW06 (Paris)
EMANUEL UNGARO
Emanuel Ungaro Hair & Make Up Men Pairs S/S 09
WSITN: Mac, Emanuel Ungaro, Chanel and Nars Haul
Emanuel Ungaro spring summer 2009 in Paris
FULL SHOW EMANUEL UNGARO - FW PARIS 2006
Esteban Cortazar for Emanuel Ungaro Spring Summer 2009 Show by Karen Kooper
EMANUEL UNGARO FW PARIS WOMEN 06/07
Emanuel Ungaro Appoints Lindsay Lohan as Artistic Advisor
Emanuel Ungaro Backstage Show Men Paris S/S 09
Fashion TV | FTV.com - EMANUEL UNGARO FALL/WINTER 2005/2006
Emanuel Ungaro - Spring Summer 2010 Preview in the Looks - Femme/Woman
Nu exista site-uri adaugate inca pentru emanuel_ungaro. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.