Capricioasă, sensibilă, suspicioasă, e un vartej de sentimente şi trăiri, de care nu e foarte simplu să te apropii.
„Eu nu am mistere", îmi spune ea, privind pe lîngă mine, undeva în depărtare. Dar ştii, atunci cand o priveşti, că orice pas în plus ar rupe vraja unei conversaţii şi aşa prea îndelungată pentru ea. „Nu mi-e groază de presă, dar mi se pare că sînt stîngace în a mă prezenta singură. Prefer să nu apar foarte mult, iar atunci cînd apar, să fiu eu însămi", spune ea, după ce, la şedinţe foto, se panicheaza puţin cand vede o echipă de oameni agitandu-se în jurul ei.
De ce trebuie să fie machiată? De ce trebuie să fie coafata? De ce trebui
e să poarte alte haine decît ale ei? E genul de atitudine pe care l-a păstrat de pe vremea cînd studia scenografia la liceul Tonitza, unde a prins generaţia aceea care putea fi uşor recunoscută pe stradă - hipioţi, bizari, plini de vopsele şi rebeli.
„S-ar putea ca felul acesta al meu de-a fi să reprezinte o prelungire a imaturităţii, s-ar putea să nu fie ceva prea profund la mijloc, dar asta sînt eu. Dacă vrei să o numeşti superficialitate sau teribilism, cred că poţi s-o numeşti şi aşa. Vreau să mă recunosc în poze." în ciuda acestei rebeliuni, am descoperit însă că Măria este însă foarte dependentă de părinţi.
„Lor le datorez enorm. Sunt nişte oameni care au muncit foarte mult. S-au născut undeva pe lîngă Iaşi, se iubesc de cînd se ştiu, s-au căsătorit de tineri, au venit la Bucureşti, au luptat pent ca eu să pot avea o viaţă mai bună ş nu s-au împotrivit visurilor mele." Şi-au închipuit-o pe Măria medic sa avocat, dar n-a fost să fie. După ce a frecventat toate cursurile de dans, muzică şi pictură de la Cercul Pionierilor şi Şoimilor Patriei, şi-a dorit să studieze la Tonitza. „Ai mei s-au cam supărat atunci. Tata a umblat cu mine să-mi caute un profi sor de desen, dar mai tarziu, cînd an zis că vreau să dau la Facultatea de Teatru, iar s-au supărat, pentru că eram prea oscilantă. Acela a fost un moment în care s-au temut foarte tare, fiindcă a fost un pas decisiv."
Nu exista site-uri adaugate inca pentru mariei_popistasu_ii_place_sa_fie_mereu_naturala. Daca esti un webmaster de site sau blog si ai o pagina interesanta pe care vrei sa o recomanzi, te invitam sa o adaugi aici pentru a fi inclusa.
Adauga intai link-ul catre famouswhy pe site-ul tau si apoi trimite spre aprobare.
Link-ul o sa fie verificat si validat de editorii site-ului in urmatoarele 48 de ore.