actor, chitarist şi cântăreţ cu înfăţişare exotică, întreţine singur misterul asupra datei naşterii şi originii sale
Foarte popular în anii '50, Yul a fost un cosmopolit din toate punctele de vedere. Având o înfăţişare exotică, cu trăsături europene şi asiatice în acelaşi timp, a întreţinut o atmosferă de mister asupra începutului vieţii sale, aceasta servindu-i probabil cel mai bine în carieră. Chiar îi plăcea să-i inducă în eroare pe jurnalişti spunând că: „misterele copilăriei sunt singurul lucru care mai poate fi păstrat secret despre un actor".
Nu vom încerca să clarificăm aici acest mister, pentru că nu este posibil, ci vom încerca n
umai să menţionăm diferitele variante ale vieţii sale.
Contrar legilor naturii, la Yul numai tatăl e sigur, mama având două variante.
El însuşi spune că este născut la 7 iulie 1915 (deşi mai există două variante: 1917 şi 1920), pe insula Sahalin, din tată elveţian de origine mongolă şi mamă româncă de origine ţigănească, numele la naştere fiind Taidje Khan. Fiul lui, Rock Brynner, într-o carte din 1989 despre tatăl său, scrie ca Yul s-ar fi născut la Vladivostoc la 11 iulie 1920, tatăl fiind un tehnician şi inventator elveţiano-mongol şi mama, Marussia, fata unui doctor rus. Dar dacă ar fi aşa, ne întrebăm de ce Yul Brynner a fost ales preşedinte de Onoare al International Rromani Union, funcţie onorifică pe care a deţinut-o până la moarte!?
În orice caz, după ce tatăl o părăseşte pe mama sa, ea se mută cu el la Pekin/Beijing, în China. Copilăria şi-o petrece acolo, dar la 10 ani ajunge la Paris, cu mama sa. Visul lui era să ajungă cântăreţ de cabaret şi învaţă să cânte şi la chitară. Este atras şi de circ, la 13 ani devenind membru al unei trupe de circ ca mim, acrobat şi trapezist.
A avut însă un accident grav, căzând de la trapez şi ca urmare îşi reia studiile şi îşi ia chiar bacalaureatul, întreţinându-se singur cu practicarea meseriilor: electrician, decorator şi maşinist la teatru. în cele din urmă ajunge cu un teatru rus în SUA unde se angajează ca speaker de limba franceză la US Office of War Informations.
În 1945 trece de la radio la TV şi începe să aibă succes şi pe Broadway.
Pentru filmul The King and I, îşi rade părul de pe cap, rolul din film potrivindu-i-se perfect: un fizic impozant, o privire hipnotică şi îmbrăcăminte şi maniere asiatice, mongole, imagine cu care spectatorii îl vor identifica de acum înainte. În acest rol primeşte premiul Academy Award (Oscar) pentru cel mai bun actor. Alte filme: The Magnificent Seven (1960), Goodbye Again (1961), Taras Bulba (1962), Kings ofthe Sun (1963), FlightfromAshiya (1964), Catlow (1971), Westworld(1973), Death Rage (1976), Lost to the Revolution (1980).
Moare la 10 octombrie 1985, la New York, de cancer la plămâni. Cu ceva timp înainte să moară fondase societatea „American Rac Soci-ety" şi înregistrase un clip împotriva fumatului, difuzat după moartea sa, în care spunea: „Acum, că m-am dus, vă spun: nu fumaţi!"
Yul Brynner Liste