o soprană de renume mondial
Există străzi care îi poartă numele în oraşele Dresda, Viena, Salzburg, Burgas şi chiar un bulevard la Chişinău. Este considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile.
S-a născut la Chişinău la 10 februarie 1910 şi a învăţat la Şcoala normală de fete „Florica Niţă" şi la „Capela Metropolitană" din Chişinău, numele primit la naştere fiind Maria Cebutaru. Încă de la 4 ani începe să cânte în biserici, fiind remarcată pentru vocea ei. Tatăl ei era profesor şi un iubitor al muzicii. A crescut alături de fratele mai mare şi o soră, toţi având un talent muzical deosebit, fratelui ei prezicându-i-se o carieră excepţională. Dar acest frate moare la numai 12 ani,
de o boală netratată la timp. Sora ei, Paşa, şi ea cu o voce de invidiat, era mai comodă decât Maria, care muncea enorm de mult pentru succesele ei.
Studiază din 1924 la Conservatorul din Chişinău, de la numai 14 ani, având profesori renumiţi precum: Anastasia Dicescu - canto, Mihail Berezovschi - armonie, şi Grigore Gâdei - teorie.
A fost descoperită ca talent extraordinar de contele Alexander Viru-bov, fost director al Teatrului Artistic din Moscova. Acesta, aflându-se cu o trupă de teatru în Chişinău (1926), căuta o fată care să poată cânta şi în ruseşte şi rămâne fascinat de vocea şi frumuseţea ei, îndrăgostindu-se pe loc de ea. El o invită să performeze la teatrul condus de el.
O căsătorie contestată
Împreună cu teatrul rus dă reprezentaţii şi la Bucureşti, după care pleacă la Paris să joace pe marile scene de acolo. Cunoaşte astfel viaţa boemă din Paris, printre artişti şi literaţi, în celebrele saloane franceze, În această perioadă, Virubov o cere în căsătorie. Urmează un schimb de scrisori cu părinţii (era încă minoră!), în care aceştia nu-şi dau acordul pentru căsătorie, rugând-o imperios să se întoarcă acasă, ameninţând chiar că vor contacta poliţia franceză pentru a împiedica mariajul. Survine moartea tatălui ei, în urma căreia ea simţindu-se fără protecţia puternică a unui bărbat doreşte mai tare să se căsătorească cu Virubov.
Devine celebră cu viteza unei comete
Îl urmează pe Virubov la Berlin unde contele spera să primească un rol într-un film. În Berlin era celebru la vremea aceea un profesor de muzică pe nume Oskar Daniel, dar la el se ajungea destul de greu. Virubov, care nu era chiar un artist necunoscut, aranjează ca talentata noastră compatrioată să ia lecţii de la Daniel, pe o perioadă de trei luni.
Cu toate că nu cunoştea limba germană, o învaţă destul de repede, dovedind şi în această privinţă un talent deosebit, pentru a susţine o probă în faţa Directorului Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch (1890-l951). Acesta, cu o intuiţie fantastică, îşi dă seama imediat ce talent enorm avea în faţa lui şi îi oferă pe loc un contract. La data de 15 aprilie 1931, Maria debutează cu rolul Mimi din La Boheme, de Giacomo Puccini (1858-l924), după o pregătire asiduă de câteva luni. însuşi directorul şi dirijorul Fritz Busch conduce orchestra.
A fost un succes enorm, şi se părea că piesa a fost scrisă special pentru ea, atât de bună a fost interpretarea. Mimi (Maria Cebotari) se bucură de tinereţe, de începutul fericit al vieţii, se îndrăgosteşte de Rodolfo, apoi plânge şi suferă aflând că este grav bolnavă de plămâni şi îşi dă seama că îi trebuie un protector bogat pentru a reuşi să învingă moartea. Scena morţii smulge lacrimi spectatorilor, dar şi ropote de aplauze, fiind chemată de nenumărate ori, pentru a primi ovaţii la scenă deschisă. O nouă stea se născuse pe cerul Operei! Ascensiunea ei a fost fulgerătoare.
Celebrul componist şi dirijor Bruno Walter (1876, Berlin -l962, Beverly Hills) vine special pentru ea la Opera din Dresda şi după o reprezentaţie îi oferă un contract pe trei ani pentru renumitul Festival de Operă de la Salzburg.
Dar în viaţa privată, Măria a avut mai puţin noroc. După terminarea filmărilor pentru studiorile UFA Berlin, soţul ei, actorul Virubov, nu mai găseşte alte roluri şi îşi caută „alinarea" în jocurile de noroc, unde iroseşte banii câştigaţi cu trudă de Măria.
Succesul enorm al Măriei a făcut ca Opera din Berlin să încerce să-i ofere un contract permanent, dar ea a rămas fidelă Operei din Dresda până în 1943, ceea ce nu a împiedicat-o însă să cânte ocazional şi la Opera din Berlin, unde a entuziasmat publicul prin rolurile din La Boheme sau Madame Butterfly. Compozitorul Richard Strauss (1864-l949) avea o predilecţie în a o cere pe Măria Cebotari pentru roluri din operele sale. Astfel, Strauss i-a încredinţat Măriei rolul principal din opera Femeia tăcută (Die schweigsame Frâu) la premiera ce a avut loc la Opera din Dresda (1935).
Pentru spectatori era un deliciu şi un eveniment capital să o vadă şi să o audă cântând pe Măria Cebotari, ea devenind rapid cunoscută în întreaga Europă. Riga, Praga, Amsterdam, Londra, Bruxelles, Paris, Stockholm, Viena, Basel, peste tot a cântat şi a avut acelaşi succes. Alte roluri: Zerline în Don Juan (Mozart), Tatiana în Eugen Oneghin (Ceaikowski), Gilda în Rigoletto (Verdi), Constanţa în Răpirea din Serai (Mozart) şi multe altele.
Şi-a jucat rolul propriei vieţi
A fost şi actriţă jucând în mai multe filme. Debutul ca actriţă l-a sărbătorit în anul 1936 cu filmul muzical Mădchen in Weifi {Fetele în alb), regia Viktor Janson, după care au urmat Solo per te (1937), Giuseppe Verdi (1938), Amami, Alfredo!, toate trei în regia lui Carmine Gallone, Starke Herzen im Sturm (1937), în regia lui Herbert Maisch şi altele.
Şi-a jucat aproape rolul propriei vieţi într-un film italian (1942), în regia lui Guido Brignone, film care evoca viaţa unei celebre mezzosoprane franceze, de la începuturile secolului XIX, Maria Malibran (1808, Paris -l836, Manchester, după un tragic accident) în chiar rolul principal, unde, la fel ca în viaţă, este o talentată cântăreaţă de operă care se căsătoreşte timpuriu, prea timpuriu, şi îşi găseşte abia la maturitate bărbatul vieţii ei. Şi-a jucat rolurile, atât în filme cât şi în opere, cu genială inspiraţie, cu inteligenţă şi cu multă energie şi talent. Interpreta cu o naturaleţe surprinzătoare orice fel de rol, dar în spatele acestei naturaleţi se afla multă, multă muncă (în poză, în rolul Sophie din opera lui Strauss Der Rosenkavalier).
Filmul „Odessa în flăcări", regăsit printr-o minune, după mai bine de 60 de ani!
În anul 1942 Măria Cebotari joacă în superproducţia româno-italiană Odessa în flăcări, în regia celebrului Carmine Gallone, film ce se vroia o continuare a superproducţiilor româneşti începute în anul 1912 cu Independenţa României I Războiul pentru independenţă. Scenariul îi aparţine lui Nicolae Kiriţescu şi are ca subiect drama refugiaţilor basarabeni şi a crimelor comise de NKVD-ul rusesc.
Filmul este produs de noul studio cinematografic româno-italian Cineromit, o asociaţie între Cinecita (Roma) şi studiourile româneşti de cinematografie, la iniţiativa cineastului Ion Cantacuzino. Premiera a avut loc simultan la Roma şi Bucureşti, filmul fiind considerat o capodoperă a cinematografiei şi având un succes deosebit.
Filmul a câştigat în 1942 Marele Premiu de la Veneţia, cronicile de specialitate fiind extrem de elogioase la adresa lui.
Ultimii ani
În timpul turnării filmului Starke Herzen im Sturm (1938) îl cunoaşte pe actorul Gustav Diessl (1899 -l948), de care se îndrăgosteşte iremediabil. Pentru el divorţează de Virubov, care oricum era mult mai în vârstă decât ea şi avea şi „pasiunea" jocurilor de noroc, şi se căsătoreşte cu Diessl, în acelaşi an. În anul 1943, casa ei din Berlin este avariată de un bombardament şi din acelaşi an cânta sub contract la Opera din Viena (în poză împreună cu soţul, actorul Gustav Diessl).
După război, în 1947, participă la festivalul de Operă din Anglia, la Covent Garden, cu Opera din Viena, cu piesa Don Giovanni de Mozart. În 1949 participă din nou la Festivalul de operă de la Salzburg, pentru ultima oară, sub bagheta dirijorală a lui Herbert von Karajan.
Diessl moare în 1948 în urma a două infarcte, iar compatrioata noastră, care spusese că nu-şi poate închipui viaţa fără Diessl, nu ştia ce adevăr spusese. La numai un an după moartea lui, moare şi ea de cancer la ficat (doctorii ezitaseră să-i spună ce puţin mai avea de trăit), la 9 iunie 1949, în vârsta de numai 39 de ani! Este îngropată alături de soţul ei, în cimitirul Doblinger din Viena.
Cu actorul Diessl, Maria a avut doi băieţi, Peter şi Fritz, care au fost adoptaţi în 1954 de pianistul englez Sir Clifford Curzon (1907-l982) şi de soţia acestuia, artista Luciile Curzon.
Multe naţiuni o respectă, o adoră şi o celebrează
În anul 2000, o placă comemorativă a fost dezvelită la locuinţa artistei din Berlin, Hessenallee 12, cartierul Westend (fotografie obţinută prin amabilitatea domnului Axei Mauruszat), pe care se poate citi: „Aici a trăit din 1938 până în 1945 soprana Maria Cebotari (născută la Chişinău, actuala capitală a Republicii Moldova), 10.02.1910 -09.06.1949.
A fost membră a Operei din Berlin. Ca interpretă a lucrărilor lui Wolfang A. Mozart şi Richard Strauss a fost neegalată până în zilele noastre. De asemenea, prin rolurile ei în filme, a fost una din cântăreţele cele mai iubite ale generaţiei ei"
Dacă până în 1989 nu se putea vorbi de soprana Maria Cebotari, considerată de regimul comunist ca fiind colaboraţionistă a celui de-al Treilea Reich, după 1990 nu mai există niciun motiv ca numele ei să nu fie cinstit cum se cuvine, mai ales că alte naţiuni (germani, austrieci, chiar şi bulgari! - în oraşul Burgas existând o stradă cu numele ei!) o cinstesc cum se cuvine. În Republica Moldova, ea a căpătat recunoştinţa meritată, un bulevard din Chişinău purtând numele ei, iar Teatrul din oraş a fost rebotezat „Maria Cebotari".
Oare cât va mai dura până i se va acorda şi în România atenţia şi cinstea ce i se cuvin?!
Maria Cebotari Liste
irrelevant
broken
